Doi ziaristi francezi suspectati de santaj impotriva regelui Marocului, inculpati si judecati in libertate

61710812

Doi ziaristi francezi suspectati ca au incercat sa santajeze statul Maroc au fost inculpati in noaptea de vineri spre sambata si au fost eliberati sub supraveghere, au informat surse judiciare preluate de AFP.

Eric Laurent si Catherine Graciet, care pregateau o carte despre Maroc, sunt suspectati ca ar fi promis, contra plata, nepublicarea unor informatii compromitatoare. Ei au fost inculpati de "santaj" si "extorcare de bani", potrivit aceleiasi surse. Ziaristii au fost arestati joi, dupa o intalnire cu un reprezentant marocan in cursul careia a avut loc "o inmanare si o acceptare de bani", arata o sursa apropiata de dosar, potrivit Agerpres.

Avocatul lui Catherine Graciet, Eric Moutet, a confirmat vineri existenta "unei intelegeri financiare". El considera insa ca este tulburator contextul: "Regatul marocan are evident de reglat conturi cu Catherine Graciet si o noua carte despre anturajul regelui era in pregatire cand a avut loc intelegerea financiara", a declarat el AFP.

La inceputul anului 2012, cei doi ziaristi au publicat o lucrare acuzatoare la adresa lui Mohammed al VI-lea, "Le roi predateur", iar cotidianul spaniol El Pais a fost interzis pe teritoriul marocan in ziua in care a publicat fragmente din carte.

Potrivit avocatului regatului Maroc, Eric Dupond-Moretti, totul a inceput in 23 iulie, cand Eric Laurent a contactat cabinetul regal si a solicitat o intalnire, spunand ca pregateste o carte. in cadrul intalnirii el ar fi propus sa renunte la scrierea cartii in schimbul a 3 milioane de euro. Marocul a depus atunci plangere la Paris, determinand Parchetul sa deschida o ancheta. Au urmat intalniri intre ziaristi si reprezentantul regelui, supravegheate de politie. Conform lui Dupond-Moretti, cei doi jurnalisti au iesit joi de la ultima intalnire de la Paris "cu 40.000 de euro fiecare".

Sursa foto: lematin.ma

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61710822
Politia thailandeza a arestat un suspect turc in cazul atentatului de la Bangkok. Ce s-a gasit in locuinta sa
Autoritatile incep sa faca lumina in cazul atacului cu bomba ce a avut loc pe 17 august in capitala Thailandei.
61710797
A murit in inchisoare pentru ca a furat un suc si doua ciocolate. Cazul unui tanar de culoare din SUA, descoperit de englezi
Comportamentul rasist al autoritatilor din sudul Statelor Unite ar fi dus la o noua tragedie, sustin jurnalistii de la Guardian, care au descoperit acest caz.  
61709504
Imagini din satelit confirma distrugerea unui templu antic din orasul sirian istoric Palmira. FOTO
Imagini din satelit confirma distrugerea templului Baal Shamin din orasul istoric Palmira, din estul Siriei, un act revendicat de gruparea terorista Statul Islamic, a anuntat vineri ONU.