Doi români, răniți pe frontul din Ucraina. Mașina în care se aflau luptătorii din batalionul Getica, lovită de o dronă

62559191

Doi luptători români din Ucraina, membri ai Romanian Battlegroup "Getica", au fost răniţi de o dronă folosită ca dispozitiv explozibil improvizat. Incidentul s-a produs în 17 iunie, dar a fost relatat după ce ambii luptători au fost în afara pericolului.

Dispozitivul a explodat sub maşina în care se aflau cei doi, în zona motorului. Dacă drona ar fi fost detonată o jumătate de secundă mai târziu, efectele ar fi fost devastatoare.

„Pe data de 17 Iunie, în jurul orelor 2 noaptea, doi camarazi au primit ordinul să extragă o echipă de infanterie a Legiunii Internaţionale aflată în prima linie a teatrului operaţional Zaporizhia, în zona Orikhiv, la bordul unei maşini de teren echipată cu un dispozitiv de bruiere a dronelor şi fără blindaj, dar cu construcţie solidă şi protecţii caracteristice maşinilor de teren militare. În ultima parte a rutei al cărei punct final era la doar câteva sute de metri de poziţiile inamice, un FPV inamic conctat prin fibră optică şi aterizat în mijlocul drumului cu rolul de dispozitiv explozibil improvizat cu activare la distanţă (remotely activated IED) a detonat în partea de jos a motorului maşinii, distrugând componente esenţiale ale funcţionarii vehiculului şi rănind camarazii”, povestesc, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, reprezentanţii Romanian Battlegroup "Getica", vorbitori de limba română care luptă în Ucraina.

Luptătorii povestesc că cei doi răniţi au părăsit imediat după explozie vehicolul şi s-au deplasat pe o distanţă de 3km până la o poziţie solidă şi blindată a unităţii, unde au primit îngrijiri medicale, au fost stabilizaţi şi au fost extraşi câteva ore mai târziu.

”Echipa care trebuia extrasă din prima linie a rezistat cu stoicism încă câteva zile până la extracţia finală, după mai bine de 12 zile în care au fost izolaţi în prima linie. Incidentul a fost înregistrat de o dronă cu cameră termică a echipei noastre de ISR care supraveghea din aer operaţiunea de extracţie”, au mai precizat luptătorii.

Românii răniți și-au revenit după incident

Potrivit acestora, unul dintre răniţi a fost spitalizat timp de o săptămâna cu leziuni la picioare, contuzie cerebrală cauzată de explozie şi leziuni auditive. Al doilea a fost externat la o zi după incident, având doar leziuni uşoare. Ambii şi-au revenit complet după incident.

„Este important de menţionat că, paradoxal, a fost chiar o greşeală a inamicului cea care le-a salvat viaţă camarazilor. Dacă inamicul ar fi detonat o jumătate de secundă mai târziu şi explozia s-ar fi produs nu sub blocul motor ci mai în spate, sub pasageri, tragedia ar fi fost cu siguranţă mult mai mare. Chiar şi aşa, şocul resimţit în cabină a umflat podeaua de sub pasageri, a zdrobit mare parte din bord şi a activat toate airbagurile maşinii”, au mai povestit luptătorii.

Potrivit acestora, maşina a rămas în zonă şi a fost lovită în repetate rânduri, până la distrugere.

„Incidentul prezentat a fost unul dintre primele atacuri de acest gen, în care FPV-urile inamice acţionate prin fibră optică sunt folosite pe post de mine / dispozitive capcană. Incidentul de mai sus ne reaminteşte că pericolul în zona de ostilităţi este prezent în orice moment şi în orice rol de combat nu doar în liniile avansate şi în tranşee”, au mai transmis luptătorii.

Romanian Battlegroup "Getica" este grupul de militari vorbitori de limba română, format din români şi cetăţeni ai Republicii Moldova, care luptă în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62554866
Un judecător federal blochează ordinul lui Trump care limita cetățenia prin naștere. Măsura ar fi afectat mii de copii

Un judecător federal a blocat ordinul executiv al lui Donald Trump care limita cetățenia prin naștere, în ciuda unei decizii recente a Curții Supreme ce restrângea posibilitatea emiterii de ordonanțe naționale împotriva politicilor administrației sale.

62558293
Grecia interzice migranții din Africa de Nord. Vor fi reținuți. „Problema migrației ne sufocă"

Grecia a suspendat timp de trei luni procesarea cererilor de azil ale persoanelor provenite din Africa de Nord, a anunțat premierul Kyriakos Mitsotakis, avertizând că cei care sosesc ilegal cu barca vor fi reținuți.

62559150
Ucrainenii sunt terorizați în fiecare noapte de dronele rusești: „Simțim cu toții frica și epuizarea”

Ucrainenii se confruntă cu sute de drone rusești în fiecare noapte. Este pur și simplu terorism. Asta le-a spus Volodimir Zelenski liderilor mondiali, prezenți la conferința pentru reconstrucția Ucrainei, găzduită de Italia.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.