Criminali căutați în toată Canada. Mai mulți martori și un polițist nu i-au recunoscut

×
Publicitate

Zeci de poliţişti canadieni îi caută de două săptămâni pe doi tineri fugari, principalii suspecţi în trei crime care au zguduit ţara.

Localnicii sunt nemulţumiţi că oamenii legii nu au reuşit să le dea de urmă, în timp ce apar noi mărturii ale unor persoane care s-au întâlnit zilele trecute cu suspecţii.

Autorităţile canadiene îi caută de două săptămâni pe cei doi tineri suspectaţi de uciderea unui asistent universitar şi a unui cuplu de turişti americani, iar opinia publică începe să-şi piardă răbdarea. În operaţiune au fost implicaţi zeci de poliţişti, militari, dar şi Forţele Aeriene Canadiene.

Primar: ”Nu înţeleg de ce durează atât să-i găsească. Nu ştiu cum reuşesc, ce fac de le scapă căutătorilor, pur şi simplu nu ştiu”.

Un localnic povesteşte că s-a întâlnit cu cei doi pe un drum desfundat şi i-a ajutat să-şi scoată maşina din nămol. În acel moment nu ştia că cei doi sunt urmăriţi pentru crimă, iar ei s-au purtat sfios.

Localnic: ”Amândoi mi-au dat numele lor reale. Eram singur cu ei, ştiţi ce spun, în spatele SUV-ului, legându-l, şi aveau o maşină nouă cu care ar fi putut să plece. Şi portofelul meu era acolo, totul. Dar nu le-au luat!”

Într-un orăşel izolat, poliţiştii au închis toate drumurile şi au verificat casă cu casă, după ce au primit un pont cum că cei doi căutaţi s-ar ascunde acolo. Localnicii spun că au ajuns să se teamă de orice.

Situaţia e cu atât mai frustrantă cu cât a ieşit la iveală faptul că cei doi au fost opriţi de un poliţist la un control de rutină, dar acesta nu i-a recunoscut şi i-a lăsat să plece. Până acum, oamenii legii nu au găsit niciun indiciu, aşa că au redus căutarea într-o zonă în care cred că se ascund tinerii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62066554
A scăpat cu viață, după ce a căzut de la etajul 6. Cum a fost salvat copilul de 3 ani

Momente incredibile surprinse într-un orăşel din China. Un copil de trei ani a scapat cu viaţă după ce a cazut în gol de la etajul al şaselea al unei clădiri.

62028403
Suma uriașă alocată de Marea Britanie pentru Brexit. „Vom fi gata, cu sau fără acord”

Trezoreria Marii Britanii a anunțat miercuri dublarea bugetului anual dedicat pregătirilor pentru Brexit. Astfel, suma destinată pregătirilor pentru o ieșire din UE fără acord a crescut la 4,2 miliarde de lire sterline.

62066551
Coreea de Nord are un nou sistem de lansare de rachete. Kim Jong-un, prezent la teste

Un nou sistem de tiruri cu rachete multiple a fost testat, miercuri, în Coreea de Nord, în prezența liderului nord-coreean Kim Jong-un.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.