Doi cetăţeni britanici se numără printre cele patru persoane care au murit, după ce două elicoptere s-au ciocnit în Australia

62314262

Doi turişti britanici se numără printre cele patru persoane care şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii în zbor a două elicoptere în apropierea aşa-numitei Coaste de Aur a Australiei, au anunţat marţi autorităţile.

Poliţia din statul Queensland a afirmat că cele două elicoptere s-au ciocnit la circa 300 de metri în aer luni după-amiază în timp ce unul ateriza şi celălalt decola în apropierea parcului marin Sea World, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Elicopterul care decola s-a prăbuşit, provocând moartea a patru dintre cele şapte persoane aflate la bord, între care şi pilotul Ashley Jenkinson, în vârstă de 40 de ani, şi doi turişti din Marea Britanie.

Cel de-al doilea elicopter care transporta şase persoane a aterizat pe un banc de nisip din apropiere, cinci persoane suferind răni uşoare.

Autorităţile urmează să dezvăluie identitatea celorlalte trei persoane care şi-au pierdut viaţa: o femeie de 57 de ani şi un bărbat de 65 de ani din Marea Britanie, care erau căsătoriţi, şi o femeie de 36 de ani din statul australian New South Wales.

Cei trei supravieţuitori din elicopterul prăbuşit, între care doi băieţi de 9 şi 10 ani, şi o femeie de 33 de ani, au fost transportaţi la spital cu răni grave. Copilul de 10 ani este în stare critică, în timp ce femeia de 33 de ani şi băiatul de 9 ani au fost grav răniţi, au anunţat autorităţile.

Biroul australian de securitate a transporturilor a anunţat deschiderea unei anchete asupra accidentului împreună cu poliţia locală şi un raport preliminar urmează să fie publicat în opt săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62314421
Statul California, lovit de inundații catastrofale. Fenomenele meteo extreme au lăsat sute de mii de oameni în beznă

Statul american California este lovit de fenomene meteo extreme. În nordul statului s-a dezlănțuit potopul. Ploile torențiale au dus în doar câteva minute la inundații catastrofale.

62314414
A murit Fred White, toboșarul trupei Earth, Wind & Fire

Lumea muzicii este în doliu. Fred White, toboșarul trupei Earth, Wind & Fire, a murit la vârsta de 67 de ani.

62314413
Turcia impune o taxă turistică de la 1 ianuarie 2023. Cât vor plăti turiștii

Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică, vizitatorii urmând să plătească o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism, transmite Novinite.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.