Directoarea financiară a Huawei, Meng Wanzhou, eliberată pe cauţiune

×
Publicitate

Directoarea financiară a gigantului chinez Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată marţi, pe cauţiune, de un judecător canadian, până la o audiere în vederea unei eventuale extrădări către Statele Unite.

Meng Wanzhou, în vârstă de 46 de ani, a fost arestată la 1 decembrie, în Canada, în timp ce se afla în tranzit între două zboruri, pe aeroportul din Vancouver, relatează news.ro.

Ea este fiica fondatorului Huawei, o societate pe care agenţii de informaţii americane o prezintă ca având legături cu Guvernul chinez.

Statele Unite o acuză pe Meng că a ascuns legături între producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii şi o firmă care încerca să ocolească sancţiuni americane impuse Iranului.

Meng poate fi urmărită în legătură cu o conspiraţie în vederea fraudării unor instituţii financiare şi riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare pentru fiecare cap de acuzare care o vizează.

Într-o audiere, marţi, la un tribunal de la Vancouver, judecătorul William Ehrcke a dispus ca Meng Wanzhou să fie eliberată în schimbul plăţii unei cauţiuni în valoare de zece milioane de dolari canadieni (6,6 milioane de euro) şi în mai multe condiţii.

Lui Meng i se cere să predea toate paşapoartele şi documentele de călătorie şi să accepte să poate o brăţară electronică. Ea este necesar să fie însoţită de membri ai personalului de securitate atunci când părăseşte reşedinţa de la Vancouver şi să respecte o interdicţie de a circula pe timpul nopţii, între ora locală 23.00 (9.00, ora României) şi ora locală 6.00 (16.00, ora României).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62007964
Gestul de răzbunare al unui italian după ce s-a certat cu un român
Un italian din provincia Macerata este cercetat pentru distrugere, după ce a tăiat cauciucurile mai multor mașini deținute de cetățeni români.
62007958
Declarația de dragoste făcută de un român unui prezentator spaniol. VIDEO
Un adolescent de naționalitate română a făcut senzație la un show de divertisment din Spania, după ce i-a tradus o declarație de dragoste prezentatorului în română.
62007956
Gestul incredibil al unui copil de 12 ani după ce îi moare cel mai bun prieten. CNN le-a prezentat povestea
Prietenia dintre doi băieţi din Michigan a ajuns în toată presa din Statele Unite. Cei doi copii s-au cunoscut la şcoală, ambii fiind în clasa a II-a, iar gestul unuia dintre ei pentru celălalt a impresionat o lume întreagă.