Dezastru în campania de vaccinare din regiunea italiană Lombardia. Care este motivul

62180540
Shutterstock

Campania de vaccinare se îndreaptă spre ''dezastru'' în Lombardia din cauza unui sistem de programări defectuos.

Desfășurarea defectuasă a campaniei are loc în condiţiile în care regiunea Lombardia este cea mai afectată de pandemia de coronavirus, au admis luni responsabili politici locali, informează AFP.

Lombardia era epicentrul epidemiei în urmă cu 13 luni şi este în continuare regiunea cu cel mai mare număr de contaminări.

Este "un dezastru, de la bun început", a declarat primăriţa localităţii Crema, Stefania Bonaldi, pentru La Repubblica.

La Cremona, principalul oraş al provinciei apropiat de Crema, centrul de vaccinare era aproape pustiu în timpul weekendului, pentru că persoanele care urmau să se vaccineze nu au primit mesajul care îi informa să se prezinte. Funcţionari locali au fost nevoiţi să consulte registrul stării civile şi să-i cheme pe oameni unul câte unul, iar un primar a împrumutat un microbuz pentru a transporta persoanele în vârstă de la domiciliul lor.

"Ieri am adus 20 dintre ei (pentru vaccinare), astăzi 30, apoi vreo 15 profesori", a declarat Giuseppe Papa, primarul localităţii San Bassano, într-un alt interviu pentru La Reppublica.

Ministrul sănătăţii al regiunii Lombardia, Letizia Moratti, a promis duminică că va lua "decizii rapide şi drastice" pentru a remedia această situaţie "inacceptabilă".

Italia, la fel ca celelalte ţări din Uniunea Europeană, se confruntă cu o penurie de vaccinuri, însă eşecurile din Lombardia, una dintre regiunile cele mai bogate şi care ar fi trebuit să fie printre cele mai eficiente, sunt şi mai strigătoare la cer.

Această ţară, unde aproape 105.000 de persoane au murit de COVID-19, a administrat până acum 7,8 milioane de doze şi a vaccinat complet puţin sub 2,5 milioane de persoane, la o populaţie de 60 de milioane de locuitori.

Într-un sistem de sănătate publică ce le lasă regiunilor o mare marjă de manevră, lipseşte o coordonare a priorităţilor, în pofida unei recomandări pe plan naţional de a se concentra asupra persoanelor de peste 80 de ani. Procentul acelora dintre ei cărora li s-a administrat cel puţin o injecţie variază de la 87% în Lazio, regiunea Romei, potrivit ministrului regional al sănătăţii, şi 2,6% în Sardinia, potrivit organismului independent de reflecţie asupra sănătăţii GIMBE.

Premierul italian Mario Draghi a promis că va face uz de "toate mijloacele" pentru a lupta împotriva pandemiei şi pentru a înmulţi masiv vaccinările. Guvernul Italiei şi-a fixat drept obiectiv să tripleze numărul de imunizări la 500.000 pe zi până la mijlocul lui aprilie şi să vaccineze complet 80% din populaţia ţării până la mijlocul lunii septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62180538
Un comisar european promite imunizarea anti-COVID-19 a populaţiei UE până în iulie

Comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, estimează că până la jumătatea lunii iulie populaţia Uniunii Europene va putea fi imunizată cu toate vaccinurile care până atunci vor fi livrate statelor membre, toate produse în blocul comunitar. 

62180529
Ţară după ţară reintră în faza acută a pandemiei. Se reinstituie restricţii ca anul trecut

După ce incidența de infectări cu SARS-COV-2 a scăpat din nou de sub control, Germania se pregăteşte să revină la lockdown strict, cel puţin pentru luna aprilie.

62178664
AstraZeneca: Vaccinul are o eficienţă de 79% şi nu creşte riscul formării unor tromboze

Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca anunţă că vaccinul AstraZeneca-Oxford are o eficienţă de 79% împotriva covid-19 şi că nu creşte riscul formării unor cheaguri de sânge (tromboză), arată un studiu clinic efectuat în Statele Unite, relatează AFP.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.