De ce lipsește Vladimir Putin de la evenimentele dedicate victimelor atentatului de la Moscova: ”Nu înseamnă că nu suferă”

62437661
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin este în continuare absent de la evenimentele organizate în memoria victimelor atentatului terorist de la Moscova.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dă asigurări că Putin ... suferă.

”Şeful statului se simte personal şi deplin vizat de acest gen de tragedii. Credeţi-mă, chiar dacă nu vedeţi lacrimi pe faţa sa, asta nu înseamnă că nu suferă”, declară Dmitri Peskov într-un scurt interviu difuzat sâmbătă, potrivit News.ro, care citează AFP.

”Este puţin probabil ca cineva să ştie şi să înţeleagă prin ce trece el, inclusiv dumneavostră şi cu mine”, adaugă el.

La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în Crocus City Hall, o sala mare de concert situată în apropiere de Moscova, au tras în mulţime şi au incendiat clădirea.

Potrivit unui ultim bilanţ prezentat de către salvatori ruşi, cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar alte 695 au fost rănite în acest atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), cel mai sângeros din ultimii 20 de ani în Rusia.

Preşedintele rus s-a exprimat a doua zi după tragedie.

Kremlinul a anunţat joi că Vladimir Putin nu intenționează să se întâlnească imediat cu familiile victimelor şi nici să se ducă la locul atentatului.

Sâmbătă, diplomaţi occidentali - americani, europeni, din ţări africane şi din America de Sud - s-au dus la faţa locului, au depus flori şi s-au recules, potrivit agenţiei publice ruse de presă RIA Novosti.

Miercuri, Vladimir Putin a efectuat o vizită în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, la un muzeu istoric, unde s-a întâlnit cu angajaţi din sectorul culturii.

Joi el a participat la o reuniune consacrată turismului.

El a recunoscut luni că atentatul a fost comis de către ”islamişti radicali”, însă autorităţile ruse acuză Ucraina şi aliaţii acsteia din Occident - care dezmint ferm - de faptul că au ”facilitat” atentatul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62437660
Un jurnalist de la un post privat iranian de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

Un jurnalist al unui post privat de televiziune cu sediul la Londra, Iran International TV, Pouria Zeraati, în vârstă de 36 de ani, a fost agresat cu un cuţit în apropierea domiciliului, în capitala britanică.

62435839
Pericolul atacului nuclear persistă, dar Putin are mai puține posibilități să-l poată lansa

Un raport diplomatic neluat în seamă de FSB a devenit un important indiciu că aliații occidentali reușesc să controleze spațiul informațional din Rusia, aflând din timp de orice tentativă a Kremlinului de a apela la soluția atomică.

62382696
SUA, Japonia, Filipine plănuiesc patrule navale comune în Marea Chinei de Sud. Beijingul va răspunde puternic

SUA, Japonia și Filipine vor lansa patrule navale comune în Marea Chinei de Sud la sfârșitul acestui an, potrivit unui oficial american și un diplomat străin familiarizat cu planificarea.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.