Țara afectată de două cutremure puternice. Sunt 8 morți și 60 de răniți

62065616
AFP

Opt persoane au murit și alte 60 au fost rănite, sâmbătă dimineața, în Filipine, unde au avut loc două cutremure puternice.

Primul seism, cu o magnitudine de 5.4 grade, s-a produs la ora locală 4:16 (20:16 GMT), epicentrul fiind situat la 12 km nord-est de oraşul Itbayat din provincia Batanes, un grup de insuliţe din largul celei mai mari insule din Filipine, Luzon, informează DPA și AFP, conform Agerpes.

O replică cu magnitudinea de 5.9 grade s-a produs peste trei ore, la 21 km nord-est de Itbayat.

Cutremurul a afectat locuinţele şi structurile oraşului făcute în principal din ciment şi piatră ca măsură de protecţie în faţa taifunurilor ce afectează provincia.

Întreaga populaţie a oraşului, de peste 1.000 de locuitori, a fost evacuată într-o piaţă publică, pentru a o feri de consecinţele replicilor care au continuat să se producă la interval de două ore.

Filipine se află pe centura de foc a Pacificului, unde se produc aproximativ 90% din cutremurele de pe glob.

În octombrie 2013, un seism cu magnitudinea de 7.1 grade care a afectat centrul ţării a produs moartea a peste 220 de persoane. În iulie 1990, peste 2.400 de persoane au fost ucise în urma cutremurului de 7.8 grade produs în nordul insulei Luzon.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62057729
Secţie de poliţie din Germania, atacată de elevi care voiau să-şi elibereze un coleg

În jur de 100 de elevi au atacat o secţie de poliţie din oraşul german Starnberg, din landul Bavaria, pentru a-şi elibera un coleg de 15 ani, informează BBC.

62001226
România, acuzată de un politician sârb că ar fi reţinut un transport de arme rusesc

Un politician din Serbia lansează acuzaţii grave la adresa ţării noastre

62065607
Europa de Vest, lovită de caniculă. Cele mai mari temperaturi din istoria Belgiei

Pe continent, după câteva zile de foc, sâmbătă la Paris se anunţă, o maximă de 21 de grade, de la peste 42 înregistrate joi după-amiaza.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.