Cutremur cu magnitudinea 6,1, raportat joi dimineață. În ce zonă s-a produs

62349998
Shutterstock

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a lovit joi regiunea indoneziană a insulei Timor, zguduind capitala provinciei locale, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Seismul s-a produs la adâncimea de 36,1 kilometri în profunzimile acestei insule din estul arhipelagului indonezian, conform USGS, în apropiere de oraşul Kupang, unde a fost puternic resimţit, a relatat un jurnalist francez. Deocamdată nu au fost semnalate victime omeneşti.

Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG) a măsurat la rândul ei o magnitudine de 6,6.

La Kupang, au căzut fragmente desprinse din faţadele unor clădiri, iar numeroşi locuitori s-au grăbit să iasă pe străzi.

„Am fost cuprins de ameţeală", a spus Yeri, un rezident de 40 de ani care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume. "Sunt în stare de şoc, oamenii ieşeau în grabă din casele lor, cutremurul a fost atât de puternic", a adăugat el.

Indonezia se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă din cauza poziţionării sale în "Cercul de Foc al Pacificului", o regiune a lumii în care mai multe plăci tectonice intră în coliziune.

În noiembrie 2022, un seism cu magnitudinea 5,6 a cauzat moartea a 602 persoane pe insula indoneziană Java. 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62179031
Fost cercetător NASA: Suntem în faza incipientă a unei urgențe climatice. Încălzirea globală se accelerează

”Încălzirea globală se accelerează mai repede decât înțelegem în prezent și va avea ca rezultat depășirea unui prag cheie de temperatură în acest deceniu”.

62398912
„Nu vreau să mor la 24 de ani”. Mărturiile unei tinere din Gaza care speră că va fugi din calea măcelului declanșat de Israel

O tânără în vârstă de 24 de ani din Gaza face mărturii tulburătoare despre coșmarul pe care îl trăiește de aproape patru săptămâni, de când Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere, scrie BBC.

62398911
Ce este gruparea Houthi din Yemen, care a declarat război Israelului. Face parte din „Axa de Rezistență”, susținută de Iran

Gruparea Houthis din Yemen a declarat oficial război Israelului, ca răspuns la conflictul dintre această țară și Hamas. Rebelii susțin că au lansat rachete și drone asupra Israelului.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.