Curtea Supremă a SUA blochează deportarea venezuelenilor acuzați de legături cu rețele infracționale. Recurs de urgență

62534918
Shutterstock

Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administraţia americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranţilor venezueleni suspectaţi că aparţin unei organizaţii infracţionale, informează AFP.

Preşedintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranţi venezueleni acuzaţi că aparţin bandei Tren de Aragua, înainte de a-i deporta într-o închisoare de maximă securitate din El Salvador.

"Guvernului este obligat să nu expulzeze niciun membru din această categorie de deţinuţi în Statele Unite până la o nouă decizie din partea acestei curţi", se arată în ordinul instanţei.

Decizia vine în urma unui recurs de urgenţă depus de avocaţi specializaţi în drepturile omului care încearcă să oprească deportarea migranţilor aflaţi în prezent într-un centru din Texas.

Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile a declarat în recursul său de urgenţă depus vineri seara că grupul de venezueleni reţinuţi în Texas a fost notificat că va fi "deportat în mod iminent" în temeiul legii inamicilor străini din 1798.

Avocaţii mai multor venezueleni deja deportaţi au susţinut că clienţii lor nu erau membri ai Tren de Aragua, nu comiseseră nicio infracţiune şi au fost vizaţi în primul rând din cauza tatuajelor lor.

Donald Trump, care a promis în campania electorală că va deporta milioane de migranţi fără acte, a acuzat Venezuela că "invadează" Statele Unite prin intrarea unor presupuşi membri ai bandei latino-americane.

Legea din 1798 a fost folosită anterior doar în timp de război, în special împotriva cetăţenilor japonezi şi germani de pe teritoriul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62536606
Reprezentanta Casei Albe are dubii că Rusia ar fi o națiune civilizată. Tammy Bruce: „Așteptăm să vedem”

La trei luni de la preluarea mandatului, Donald Trump dă semne că nu mai are răbdare cu războiul din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a întărit afirmațiile secretarului său de stat, Marco Rubio.

62536602
O activistă de 19 ani a fost condamnată la aproape trei ani de închisoare pentru că a protestat faţă de războiul din Ucraina

Un tribunal rus a pronunţat o sentinţă de aproape trei ani de închisoare pentru Daria Kozireva, o tânără activistă care a folosit poezii din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta la adresa conflictului din Ucraina, relatează Reuters.

62536601
O fermă din Germania produce 800.000 de ouă colorate pe zi cu ajutorul unei mașini speciale. „Nu facem față”

Este agitație mare, în aceste zile, la o fermă din Germania. Proprietarul s-a gândit să dea o mână de ajutor iepurașului și a instalat o mașină specială pentru vopsit ouă.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.