A recurs la această variantă pentru a putea accepta un stagiu neplătit la o companie de top, relatează METRO.
Zahra Khozema avea datorii de 30.000 de lire sterline și urma un masterat în jurnalism, dar a știut că oportunitatea de a lucra la biroul internațional de știri al Canadian Broadcasting Corporation era una pe care nu o putea refuza.
Pentru că stagiul nu era plătit și nu își permitea să rămână cu aceleași cheltuieli, Zahra a decis să își reducă drastic costurile și s-a mutat într-o cameră comună la Bowden Court Hostel din Notting Hill, vestul Londrei, unde plătea 80 de lire pe săptămână.
Noua ei locuință era jumătatea de jos a unui pat supraetajat într-o cameră împărțită cu alte trei femei, o schimbare majoră față de apartamentul în care locuise înainte. În schimb, chiria includea două mese pe zi, acces la servicii de spălătorie și la o sală de sport.
Hostelul, situat într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale Londrei, era curățat de două ori pe zi, lenjeria era schimbată automat o dată pe săptămână, iar securitatea era asigurată non-stop. În plus, cu cât stăteai mai mult timp acolo, cu atât chiria devenea mai ieftină, astfel că spre finalul șederii sale Zahra plătea doar între 50 și 60 de lire pe săptămână.
„Era cea mai ieftină variantă pe care am găsit-o. Camera era foarte mică; dacă o persoană stătea în picioare, simțeai că nu mai era loc”, spune Zahra, acum în vârstă de 30 de ani, originară din Toronto.
Inițial, Zahra intenționa ca perioada petrecută în hostel să fie doar o soluție temporară, însă a ajuns să locuiască acolo timp de un an, după ce s-a atașat de comunitatea de acolo, în ciuda lipsei de spațiu.
Împreună, locatarii organizau petreceri, se învățau reciproc limbile materne și împărțeau mesele.
„Am descoperit adesea că hostelurile sunt la fel de curate ca Airbnb-urile”, adaugă Zahra.
O viață redusă la strictul necesar
Bineînțeles, existau și câteva dezavantaje, cel mai evident fiind lipsa spațiului personal. Zahra avea foarte puțină intimitate și un spațiu extrem de limitat pentru lucrurile sale, astfel că tot ce deținea trebuia depozitat într-o valiză, într-o noptieră și într-un mic dulap.
„Unii oameni chiar au reușit să facă acel loc să fie al lor. Aveau mobilă adusă de acasă, seturi frumoase de lenjerii asortate, perdele cumpărate de ei, perne pufoase și covorașe. Dar în cameră nu existau scaune, iar colega mea de cameră stătea pe patul meu. Eu chiar nu suport hainele de afară pe patul meu, așa că trebuia să o rog să nu facă asta. Și oricum, dacă stăteai pe pat, te loveai cu capul de patul de sus, deci nu exista niciun loc unde să stai cu laptopul sau să te uiți la un film seara.”, a mai precizat ea.
După un timp, aceste mici neplăceri au început să o afecteze, mai ales în combinație cu faptul că nu avea posibilitatea să gătească, chiar dacă mâncarea oferită de hostel nu era întotdeauna pe gustul ei.
Cu toate acestea, nu are niciun regret.
Stagiul nu a durat la nesfârșit, iar ea a început să lucreze cu normă întreagă în domeniul comunicării, unde a început să câștige suficient pentru a-și reduce mai mult datoria.
„Am reușit să economisesc toți acei bani pentru că aveam costuri de trai foarte mici datorită hostelului”, spune Zahra.
După un an, s-a mutat într-o casă împreună cu alți patru colegi de apartament pe care îi cunoscuse în hostel, ceea ce a fost un mare pas înainte față de situația anterioară.
Totuși, în ciuda neajunsurilor, va păstra mereu aproape de inimă amintirile de acolo și prietenii pe care și i-a făcut.
„Când m-am mutat în Marea Britanie, aveam suficienți bani doar pentru un bilet dus, dar când m-am întors acasă după doi ani, nu mai aveam nicio datorie. Am fost foarte recunoscătoare că am avut posibilitatea să fac asta.”, a conchis Zahra.
