Cum a primit un cartier din Londra reputația de „cel mai periculos loc” din Marea Britanie: Copiii umblă cu cuțite pe stradă

62331331
Shutterstock

Un cartier din Londra a fost catalogat drept „cel mai periculos loc” din Regatul Unit al Marii Britanii.  

Este vorba despre Willow Tree Lane, din zona Yeading, cartierul Hillingdon din vestul Londrei. Aici copiii umblă cu cuțite pe stradă, iar traficanții de droguri sunt la toate colțurile, conform Mirror și My London.

Șoferii și curierii sunt precauți atunci când traversează anumite părți ale cartierului și adesea fug, la propriu, de bețivi și oameni drogați.

Mărturiile oamenilor care trăiesc în cel mai periculos loc din Marea Britanie

Comerciant:Este foarte dificil. Există și consum de droguri și infracțiuni. De două sau trei ori am avut o experiență foarte proastă".

El a povestit că s-a mutat în zonă în urmă cu trei ani și că a trecut prin mai multe experiențe neplăcute.

„De la magazinul de pariuri vin toți drogații, iar unii au venit și au vrut să ia lucruri din magazin. O dată, unul m-a apucat de guler. A trebuit să fug", a povestit bărbatul.

Un alt bărbat a încercat să explice amploarea reputației periculoase a zonei.

Localnic:Este o zonă dură, omule. Sunt o mulțime de dependenți de droguri. Îi vezi peste tot. Vecinii mei au fost jefuiți acum câteva luni și le-au luat toate lucrurile. Sunt și copii cu cuțite".

O femeie în vârstă de 67 de ani, care încă lucrează la un magazin cu jumătate de normă, a declarat, de asemenea, pentru My London: „Nu prea ies din casă. Știu că infracționalitatea este mare”.

Femeie: „Avem poliție pe stradă poate o dată sau de două ori pe săptămână. Locuiesc lângă un parc și mereu sunt biciclete lăsate abandonate. Oamenii fură bicicletele, scot totul și lasă cadrul".

Ea spune că în cei 20 de ani de când locuiește în zonă lucrurile s-au înrăutățit.

„Vecinilor li s-au spart mașinile de multe ori", a povestit femeia.

Întrebată dacă este precaută când iese din casă, ea a spus: „Da. Nu ies niciodată pe întuneric. Mașina fiicei mele a fost spartă acum câteva luni. Sunt oameni care umblă pe lângă mașini și ridică mânere”.

Un șofer de taxi în vârstă de 51 de ani locuiește în Yeading de peste 15 ani.

Șofer de taxi: „O dată mă duceam la magazin și cineva a spart geamul unei mașini în fața spălătoriei. Era în lumina zilei. Asta a fost acum două săptămâni".

Proprietarul spălătoriei:Sunt prea mulți oameni care beau, iar la școală vin copii care traversează strada și sunt beți. Sunt câțiva băieți care fac probleme pentru toată lumea".

Nu toată lumea împărtășește aceeași părere.

Studentă:Aș spune că este mai sigur decât în alte locuri”.

Bărbat în vârstă de 60 de ani:Am locuit aici toată viața mea și lucrurile s-au deteriorat, dar există încă o mulțime de oameni buni care recomandă (zona). O mulțime de locuri au probleme, nu cred că este vorba doar de Yeading. Există încă o mulțime de oameni foarte decenți aici”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
„Femeia care nu uită niciodată”. Diagnosticul crunt care o ajută să-și amintească fiecare zi din viață. „Am trecut prin iad”

Foarte mulți oameni și-ar dori să aibă abilitatea de a-și aminti totul. Astfel, nu ar mai uita ora la care au programată o întâlniri importantă sau locul în care și-au lăsat telefonul ori cheile de la mașină.

SUA trag un semnal de alarmă în privința Iranului: „Ar putea produce o bombă nucleară în câteva luni”

Generalul Mark Milley a declarat în fața parlamentarilor amercaini că Iranului i-ar lua "câteva" luni pentru a produce o bombă nucleară și că armata SUA a "dezvoltat mai multe opțiuni" pentru un potențial răspuns.

Franța, cuprinsă de anarhie. Sute de oameni au fost arestați în urma protestelor violente. Oamenii legii, grav răniți

Prima vizită de stat în Franța a lui Charles al III-lea în calitate de rege a fost amânată la cererea președintelui Emmanuel Macron.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Marele Canion” al României. Cum s-a format Râpa Roșie din Alba și ce pericole ascunde

Râpa Roșie din Sebeș este minunea naturală a Transilvaniei și i se mai spune și „marele Canion al României”. Această formațiune geologică spectaculoasă îi impresionează pe turiștii români și străini prin culoarea ei și aspectul de amfiteatru natural.