Cu cine s-a întâlnit Papa Francisc cu câteva ore înainte să moară. Reacție pe X: „Era evident”

62537007
AFP

Vicepreședintele american JD Vance a reacționat după ce a aflat de moartea Papei Francisc, la câteva ore după ce a avut o întrevedere cu Suveranul Pontif, la Vatican.

„Tocmai am aflat despre trecerea în neființă a Papei Francisc. Inima mea este alături de milioanele de creștini din întreaga lume care l-au iubit. M-am bucurat să îl văd ieri, deși era evident foarte bolnav. Însă îmi voi aminti mereu de el pentru predica pe care a rostit-o în primele zile ale pandemiei de COVID. A fost cu adevărat foarte frumoasă. Dumnezeu să-i odihnească sufletul”, a scris JD Vance pe X.

Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreşedintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paşte, a anunţat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigraţie a administraţiei lui Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.

Această "întâlnire privată" de "câteva minute" a avut loc "la scurt timp după ora 11:30 (09:30 GMT)" la reşedinţa Santa Marta, unde locuieşte papa la Vatican.

Întrevederea "le-a permis (celor doi) să-şi transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paşte", a precizat Vaticanul într-un comunicat pe Telegram.

După slujba de Paşte, papa a apărut în Piaţa Sfântul Petru pentru a saluta mulţimea dintr-un papamobil deschis.

Biroul de presă al lui Vance a emis o scurtă declaraţie prin care a confirmat întâlnirea, dar nu a oferit alte detalii.

Vicepreşedintele american, care se află în vizită în Italia cu familia în acest weekend, s-a întâlnit sâmbătă cu oficiali de rang înalt de la Vatican pentru discuţii mai oficiale. Papa, care se recuperează după o dublă pneumonie, nu a luat parte la aceste discuţii.

Papa şi oficialii Vaticanului au criticat mai multe dintre politicile administraţiei preşedintelui Donald Trump, inclusiv planurile sale de a expulza milioane de migranţi din SUA şi reducerile majore ale ajutorului extern şi ale programelor de asistenţă socială internă.

Francisc a numit reprimarea imigraţiei o "ruşine". Vance, care a devenit catolic în 2019, a citat învăţături catolice din epoca medievală pentru a justifica această politică.

Papa a respins conceptul teologic pe care Vance l-a folosit pentru a apăra reprimarea, într-o scrisoare deschisă neobişnuită adresată episcopilor catolici americani despre administraţia Trump în februarie, şi a numit planul lui Trump o "criză majoră" pentru Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62530158
Primele reacţii după moartea Papei Francisc. Liderii lumii au transmis mesaje emoționante. „Zi tristă pentru creştinătate”
Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei Francisc, la vârsta de 88 de ani, agenţia de presă France Presse consemnând primele reacţii.  
62537003
Ce se întâmplă după moartea Papei Francisc și cum arată planul de înmormântare. Ce schimbări surprinzătoare a ales Pontiful
Moartea Papei Francisc marchează un moment istoric pentru Biserica Catolică. În acest context solemn, ies la iveală și unele alegeri neașteptate făcute chiar de Pontif, care a dorit să se abată de la anumite tradiții vechi de secole.
62536973
Ultimele imagini cu Papa Francisc. În prima zi de Paște a binecuvântat mulțimea și a coborât cu papamobilul printre oameni
Ultima apariție publică a Papei Francis a fost duminică, în prima zi de Paște, când a binecuvântat de la balcon mulţimea de oameni care era adunată în Piaţa Sfântul Petru, iar apoi a ieșit cu papamobilul printre oameni.