Criza politică din Serbia se apropie de final. Aleksandar Vucic a nominalizat un medic să formeze un nou guvern

62533434
Getty

Președintele sârb Aleksandar Vucic l-a propus duminică pe medicul Djuro Macut pentru a conduce următorul guvern, după ce cel anterior s-a prăbușit sub presiunea manifestațiilor studențești anticorupție care zguduie țara de cinci luni.

Vucic a vorbit într-o conferință de presă la Belgrad despre candidatura lui Djuro Macut, medic endocrinolog, profesor la Facultatea de Medicină din Belgrad, pentru a conduce guvernul după demisia, oficială din 19 martie, a premierului Milos Vucevic.

„Cred că profesorul Djuro Macut, cu calitățile sale profesionale și personale, precum și cu dăruirea și expertiza sa, are toate capacitatea necesară pentru a ocupa funcția de premier al Republicii Serbia”, a declarat președintele acestei țări balcanice, văzând în Macut un „om al dialogului”.

Puțin cunoscut până în prezent de publicul larg, Djuro Macut este un endocrinolog fără experienţă politică, va fi probabil în funcţie cel puţin până în 2027, când Serbia va organiza alegeri parlamentare şi prezidenţiale simultane.

Criză politică în Serbia după demisia guvernului

Termenul pentru formarea noului guvern sârb expiră pe 18 aprilie la miezul nopții, dată la care trebuie să fie confirmat de Parlamentul sârb. În caz contrar, vor trebui organizate alegeri anticipate.

Opoziția a boicotat consultările privind formarea executivului, argumentând că criza care zguduie în prezent Serbia ar putea fi rezolvată doar prin instalarea unui guvern de tranziție cu un mandat de câteva luni în special pentru a organiza noi alegeri.

Vucic a reafirmat vineri că o astfel de soluție este exclusă.

Serbia este zguduită din noiembrie de un val de manifestații împotriva corupției, după moartea a 16 persoane în urma prăbușirii acoperișului din beton al gării Novi Sad (nord), recent renovată.

Această tragedie a stârnit indignare în întreaga țară și a dat naștere la manifestații uriașe, multe persoane văzând în acest accident o reflexie a corupției care, în opinia lor, a cuprins viața cotidiană, instituțiile și lucrările publice.

Manifestațiile au pus guvernul sub presiune, determinând mai mulți oficiali de rang înalt să demisioneze, până la premierul Milos Vucevic care a renunțat la mandat pe 28 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62499244
Senzori ruși descoperiți în apele din jurul Regatului Unit. O tentativă de a spiona submarinele nucleare britanice

Senzori care s-ar putea să fi fost instalaţi de Rusia pentru a spiona submarinele nucleare britanice au fost descoperiţi în apele din jurul Regatului Unit, potrivit unei investigaţii publicate duminică de ziarul The Sunday Times, citat de AFP.

62533397
Cel mai mare protest împotriva lui Trump, la nivel național, în SUA. „Congresul îi permite să conducă ca un fascist”

La cel mai mare protest național din ultimii ani, sute de mii de oameni au scandat pe străzi împotriva președintelui Donald Trump și a lui Elon Musk în toate cele 50 de state americane.

62532637
Negocieri pentru reducerea taxelor vamale, pornite de 50 de țări, după decizia lui Donald Trump

Peste 50 de ţări au contactat SUA pentru a începe negocieri asupra taxelor vamale, a declarat consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, după ce măsurile economice dure au fost anunțate miercuri de președintele SUA.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.