Criza din Ucraina. Macron dă asigurări că a obţinut de la Putin promisiunea că „nu va mai exista o escaladare''

62240925
Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări marţi că, la întâlnirea pe care a avut-o luni, la Moscova, cu omologul său rus, Vladimir Putin i-a promis „că nu va mai exista o degradare sau o escaladare'' în criza dintre Rusia şi Occident.

Preşedintele Zelenski se aşteaptă la un summit în formatul Normandia în viitorul apropiat

UPDATE ora 17:48 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că se aşteaptă în viitorul apropiat la un summit cu liderii rus, francez şi german cu privire la criza ucraineană, pe fondul sporirii tensiunilor între Occident şi Moscova, informează AFP.

„Ne aşteptăm să putem avea foarte curând negocieri între liderii ţărilor din formatul Normandia'', reunind Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania pentru procesul de pace din estul Ucrainei, a declarat Zelenski după o întrevedere de trei ore, la Kiev, cu omologul său francez Emmanuel Macron.

Acesta din urmă a precizat că joi ar urma să se reunească la Berlin consilieri ai preşedinţilor rus, ucrainean şi francez şi cancelarului german, după o primă întâlnire desfăşurată la Paris la finalul lui ianuarie.

„Mulţumim că aţi venit să ne susţineţi, să susţineţi Ucraina'', a spus preşedintele Zelenski adresându-se lui Macron, care a sosit la Kiev după o vizită la Moscova în încercarea de a dezamorsa criza ucraineană.

 

Macron afirmă că şi Rusia, şi Ucraina doresc respectarea acordurilor de la Minsk


UPDATE ora 16:13 Atât Rusia, cât şi Ucraina doresc respectarea acordurilor de pace de la Minsk, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită la Kiev, după ce a discutat luni la Moscova cu omologul său rus, Vladimir Putin.

„Acum avem posibilitatea să ducem mai departe negocierile", i-a spus Macron preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Reuters, care a preluat declaraţiile şefului de stat francez, reaminteşte că acordurile de la Minsk, semnate în 2014 şi 2015 de conducătorii Ucrainei, Rusiei, Franţei şi Germaniei după ce Rusia a anexat Crimeea, prevăd încetarea războiului de secesiune al rusofonilor din regiunea Donbas din estul Ucrainei.

În prezent, zeci de mii de militari ruşi sunt concentraţi la frontierele Ucrainei, dar Moscova susţine că nu intenţionează să lanseze o ofensivă.

Macron dă asigurări că a obţinut de la Putin promisiunea că „nu va mai exista o escaladare''

UPDATE ora 14:00 „Pentru mine, se punea problema schimbării dinamicii pentru a evita o escaladă şi a deschide noi perspective. (...) Acest obiectiv a fost îndeplinit, în opinia mea'', le-a declarat Macron ziariştilor care l-au însoţit în avionul care l-a transportat de la Moscova la Kiev, unde îl va întâlni pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară se confruntă cu o desfăşurare masivă de militari ruşi la frontierele sale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Totodată, potrivit EFE, care citează postul francez BFM TV, Macron s-a arătat realist în privinţa „flexibilităţii'' lui Putin în chestiunea ucraineană. „Nu am crezut nicio clipă că va face vreun gest'', a declarat el.

Pe de altă parte, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a anunţat marţi că aşteaptă cu interes mesajul pe care preşedintele francez îl aduce de la Moscova, transmite EFE.

„Desigur, toţi aşteptăm cu interes semnalele pe care domnul Macron le aduce de la Moscova'', a declarat Kuleba într-o conferinţă de presă comună cu miniştrii de externe din Cehia, Jan Lipavsky, Austria, Alexander Schallenberg, şi Slovacia, Ivan Korcok.

„Însă am spus-o de multe ori, inclusiv ieri: suntem deschişi la dialog, suntem constructivi, căutăm o soluţie diplomatică, dar nu vom încălca propriile 'linii roşii' şi nimeni nu ne poate obliga să le încălcăm'', a insistat şeful diplomaţiei ucrainene.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62241068
Josh Neuman, unul dintre cei mai în vogă youtuberi ai lumii, a murit la vârsta de 22 de ani, într-un accident aviatic

Tragedia s-a produs în Islanda, iar alături de Josh Neuman au murit pilotul și alți doi bărbați, au anunțat autoritățile locale, informează AFP, citată de Agerpres.

62241046
Călugăriţă de 80 de ani din SUA, care a cheltuit banii unei şcoli catolice în cazinouri, condamnată la un an de închisoare

O călugăriţă octogenară care a delapidat peste 800.000 de dolari din fondurile unei şcoli catolice din California, unde lucra ca directoare, pentru a-i cheltui în cazinouri şi pe sejururi turistice scumpe, a fost condamnată luni la un an de închisoare.

 

62240929
Întâlnirea dintre Putin și Macron a stârnit un val de glume în online. Cele mai amuzante meme-uri

Glume pe seama mesei care i-a despărţit pe Emmanuel Macron şi Vladimir Putin luni, la Moscova, unde au vorbit timp de cinci ore despre criza ucraineană, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.