Josh Neuman, unul dintre cei mai în vogă youtuberi ai lumii, a murit la vârsta de 22 de ani, într-un accident aviatic

62241068
youtube.com

Tragedia s-a produs în Islanda, iar alături de Josh Neuman au murit pilotul și alți doi bărbați, au anunțat autoritățile locale, informează AFP, citată de Agerpres.

Neuman a creat cele mai populare videoclipuri cu longboarding din toate timpurile, iar canalul său de YouTube avea aproximativ 1,2 milioane de urmăritori.

Pilotul Haraldur Diego, 49 de ani, Nicola Bellavia, 32 de ani, parașutist și influencer belgian, și Tim Alings, 27 de ani, manager de sponsorizare sunt celelalte victime ale accidentului aviatic care a avut loc joia trecută, potrivit The Guardian.

După o operaţiune de salvare la care au participat aproximativ 1.000 de persoane, avionul de mici dimensiuni, un model Cessna C172, a fost găsit, vineri seară, pe fundul lacului Thingvallavatn, la est de Reykjavik.

Avionul a decolat joi de pe aeroportul din Reykjavak pentru un zbor care urma să dureze două ore şi a fost descoperit la o adâncime de câteva zeci de metri în lacul islandez. Cele patru cadavre au putut fi localizate abia duminică seară cu ajutorul unui submarin telecomandat.

"Cadavrele se află într-o relativă proximitate, la circa 300 de metri de avion, pe fundul lacului", a declarat, pentru AFP, şeful poliţiei locale, Oddur Árnason.

Peste 30 de ore de căutări au fost necesare pentru a găsi avionul în lacul Thingvallavatn, aflat în apropierea popularului Parc Naţional Thingvellir.

Potrivit poliţiei islandeze, ocupanţii ar fi ieşit voluntar din avion după ce acesta a căzut în apă.

Locul prăbuşirii avionului se află la circa un kilometru de mal, într-o apă pe care plutesc blocuri de gheaţă, cu temperatura cuprinsă între 0 grade Celsius şi 1 grad Celsius.

Operaţiunea de căutare a fost cea mai amplă care a avut loc în Islanda din 2017.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62241046
Călugăriţă de 80 de ani din SUA, care a cheltuit banii unei şcoli catolice în cazinouri, condamnată la un an de închisoare

O călugăriţă octogenară care a delapidat peste 800.000 de dolari din fondurile unei şcoli catolice din California, unde lucra ca directoare, pentru a-i cheltui în cazinouri şi pe sejururi turistice scumpe, a fost condamnată luni la un an de închisoare.

 

62240929
Întâlnirea dintre Putin și Macron a stârnit un val de glume în online. Cele mai amuzante meme-uri

Glume pe seama mesei care i-a despărţit pe Emmanuel Macron şi Vladimir Putin luni, la Moscova, unde au vorbit timp de cinci ore despre criza ucraineană, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

62241045
Șapte soldaţi indieni au murit într-o avalanşă produsă în Himalaya

O avalanşă produsă în Himalaya a provocat moartea a şapte soldaţi indieni în statul nord-estic Arunachal Pradesh din apropierea frontierei cu China, a anunţat, marţi, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din India, informează Reuters.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.