Coșmarul prin care a trecut o familie cu cinci copii în Hawaii: "Am găsit câteva foi de metal să-i acopăr. Era doar foc"

×
Publicitate

Sunt cel puțin 55 de morți, sute de dispăruți și peste o mie de clădiri distruse, după ce infernul a transfomat în scrum raiul de pe insula hawaiană Maui.

Un incendiu cum nu s-a mai vazut a nimicit fosta capitală istorică a arhipelagului. Cei care au scapat cu viață sunt traumatizați de cele văzute și trăite. Mai toți și-au pierdut în foc rude si prieteni. 15.000 de turiști au reușit să plece de pe insula Maui, unde președintele Joe Biden a declarat stare de dezastru major.

Un incendiu feroce a transformat în cenușă un paradis de pe insula hawaiană Mawi.

Martha Kelner, Sky News: "Într-un colț, câteva hoteluri de lux au scăpat miraculos, neatinse, dar, în rest, se dezvăluie amploarea devastărilor. Orașul Lahaina, distrus aproape în întregime, a fost în epicentrul celui mai cumplit incendiu care a lovit un teritoriu al Statelor Unite în ani și ani. Stradă după stradă, casă după casă, au fost mistuite de foc.

Acolo era centrul orașului, cu hoteluri, restaurante, magazine, toate complet distruse acum. Mirosul fumului încă persistă în aer. Acolo e zona portului, locul unde mulți au venit încercând să scape din infernul de foc".

Pentru mulți localnici și turiști scăparea a fost în ocean.

Bărbat: "Eu, soția și cei cinci copii, cu toții am sărit în apele oceanului. Ne-am ținut de o scândură mare, care plutea. Totul ardea în jur, se auzeau explozii, mașini care explodau... Nu puteam respira. Nu era oxigen, doar monoxid de carbon. Am găsit câteva foi de metal să-i acopăr, pentru că era doar foc, peste tot".

Bărbat: "Se auzeau încontinuu explozii și strigăte, parcă era într-un film de groază. Era un fum negru și dens, am sunat la poliție din nou și ne-au spus că nu pot veni, iar a treia oară ne-au spus că trebuie să intrăm în apă. Le-am spus: «Vreți să sărim în apă în timpul unui uragan? E beznă, știți?». De sus, cădeau resturi fierbinți. Am încercat să rămânem uzi, ca să nu ne ardem".

Femeie: "Am auzit mărturii înfiorătoare... Un soț alergând să-și salveze soția blocată în casă, dar n-a reușit să ajungă la timp s-o scoată afară, iar ea a pierit, arsă de vie".

Femeie: "Oamenii au fost găsiți în casele lor, strângăndu-se în brațe, pentru că focul i-a înconjurat și le-a cuprins casele înainte ca ei să poată ieși, nu aveau unde să se ducă. Și aceste case sunt foarte vechi, sunt din lemn. S-au aprins ca niște chibrituri. Fără niciun avertisment".

În ciuda haosului localnicii au încercat să se ajute unii pe ceilalți.

Bărbat: "Sunt foarte mulți. Eu știu de vreo 36 care nu au reușit să scape. Dar eu am reușit să-i avertizez pe mai mulți, cât de mulți am putut. Era haos, pentru că nimeni nu știa că nu merg telefoanele mobile. Până la urmă am fost nevoit să fug".

Este "cea mai mare catstrofă naturală din istoria statului Hawaii" - a declarat guvernatorul, care a anunțat că 8o la sută din orașul istoric de pe malul mării, Lahaina, este "distrus".

Femeie: "Nu este doar pierderea caselor, ci este pierderea întregii noastre comunități, a orașului așa cum
l-am cunoscut de generații întregi. Este complet devastator și suntem profund zguduiți"
.

Focul a pârjolit și o faimoasă pădure de ficuși, probabil cea mai mare din Statele Unite și simbol al orașului Lahaina.

Dincolo de zecile de decese confirmate, peste 1.000 de persoane au fost date dispărute.

Pompierii încă se luptă să oprească incendiile din Maui, care au izbucnit marți și au fost atâțate de vântul foarte puternic al uraganului Dora, chiar dacă ochiul furtunii tropicale se afla la 1.300 de kilometri de insulă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62268300
Atenționare de călătorie transmisă de MAE. Coduri roşu şi portocaliu de caniculă în Andaluzia, Spania

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania, Andaluzia, că Agenţia Meteorologică locală a emis coduri roşu şi portocaliu de caniculă, pentru perioada 11 - 13 august.

 

62375830
Rusia, mesaj letal către comunitatea internațională. Trupele lui Putin, un nou atac devastator în spatele liniei frontului

Rusia a vrut să transmită un mesaj letal și a bombardat cu rachete un hotel folosit de personalul ONU din Zaporojie.

62311296
Un român a încercat să muşte un poliţist austriac în timpul arestării

Un român, în vârstă de 24 de ani, s-a luat la bătaie cu o patrulă de poliţie în centrul oraşului austriac Klagenfurt, şi a încercat să muşte un agent în timpul arestării.

 

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.