Scandal fara precedent la FIFA. Sapte oficiali, intre care si vicepresedintele Jeffrey Webb, arestati pentru coruptie

×
Codul embed a fost copiat

Federatia Internationala de Fotbal este zguduita de un scandal fara precedent. La Zurich au fost arestati 7 inalti responsabili ai FIFA.

Ei sunt banuiti ca au primit mita de pana la 100 de milioane de dolari pentru acordarea preferentiala a unor drepturi de televizare ori de organizare a Cupelor Mondiale. Campionatele ce vor fi organizate de Rusia si Qatar sunt vizate de aceste suspiciuni.

Raidul a avut loc in zori, la hotelul de cinci stele Baur au Lac din Zurich, unde responsabilii FIFA erau stransi in vederea congresului de joi. Data fiind ora matinala, oficialii au fost practic luati din pat si dusi la sediul procuraturii pentru declaratii.

Angajatii hotelului au improvizat un paravan din cearsafuri albe, pentru ca echipele de televiziune sa nu-i filmeze pe suspecti in catuse. Organismul care guverneaza fotbalul mondial ar putea fi decapitat datorita Fiscului American. Totul a inceput cu cativa ani in urma, cand s-a descoperit ca Chuck Blazer, fostul presedinte al Federatiei pan-americane de fotbal si personaj influent la FIFA, avea impozite neplatite in valoare de milioane de dolari.

Si asta pentru ca traia pe picior mare: platea lunar 18 mii, respectiv, 6 mii de dolari pentru doua apartamente in ansamblul Trump Tower din New York. Cel mai mic dintre apartamentele inchiriate era rezervat exclusiv pisicilor sale.

Citește și
FIFA crimeea
Ucrainenii sunt furiosi pe FIFA dupa publicarea unui clip in care Crimeea apare pe harta Rusiei. Imaginile au fost sterse

Sub presiunea Fiscului si a FBI, Blazer a acceptat sa ii inregistreze, cu un microfon ascuns in brelocul de la chei, pe colegii din FIFA care puneau la cale afaceri necurate.

Investigatia este o lovitura dura pentru imaginea FIFA si a atot-puternicului sau sef, Sepp Blatter. Elvetianul de 79 de ani este acuzat de ani buni ca isi conduce imperiul financiar si sportiv intr-un mod complet opac. El personal nu este vizat de procurorii americani, fapt pe care jurnalistii il pun pe seama priciperii lui in a-si acoperi urmele.

Walter De Gregorio, director de comunicare FIFA: "In acest caz, FIFA este partea vatamata. Secretarul general si presedintele FIFA nu sunt implicati in acest dosar. Congresul FIFA se va tine asa cum era programat".

Departamentul de Justitie al Statelor Unite a pus sub acuzare noua oficiali ai Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), precum si cinci functionari ai forului mondial, pentru fapte de coruptie ce se intind pe durata a 24 de ani, a anuntat, miercuri, ministerul american, potrivit Agerpres.

De asemenea, sediul Confederatiei de fotbal din America de Nord, America centrala si Caraibelor (CONCACAF), situat la Miami, a fost perchezitionat in cadrul acestei proceduri, a mai precizat Departamentul de Justitie al SUA.

In ciuda noului scandal de coruptie dezvaluit miercuri, alegerile pentru presedintia FIFA vor fi mentinute pentru ziua de vineri, dupa cum a anuntat directorul de comunicare al acestei organizatii, Walter De Gregorio, in cursul unei conferinta de presa.

Vicepresedintele FIFA a fost retinut

Vicepresedintele FIFA, Jeffrey Webb, se numara printre persoanele retinute, miercuri dimineata, informeaza BBC.

In varsta de 50 de ani, Jeffrey Webb este totodata presedintele confederatiei nord-americane de fotbal (CONCACAF) si presedintele federatiei de fotbal din Insulele Cayman.

Oficiul Federal de Justitie din Elvetia a precizat ca persoanele retinute sunt cercetate pentru luare de mita si alte foloase, de la inceputul anilor 1990 si pana in prezent, totalizand peste 100 de milioane de dolari. Actiunile lor ilegale ar avea legatura cu unele turnee de fotbal din America Latina.

Persoanele retinute la hotelul de lux Baur au Lac vor fi extradate in SUA imediat.

FIFA a anuntat ca va incerca sa ''clarifice'' situatia, potrivit unei declaratii de presa pentru agentia France Presse a unui purtator de cuvant.

Printre cei retinuti se numara cei mai fideli aliati ai lui Blatter, presedintele FIFA: Jeffrey Webb (Insulele Cayman, vicepresedinte FIFA), Eugenio Figueredo (Uruguay, vicepresedinte FIFA) si Jack Warner (Trinidad - Tobago).

Prinţul iordanian Ali Bin Al Hussein (vicepresedinte FIFA): Este o zi trista pentru fotbal

Sase inalti oficiali de la FIFA au fost arestati miercuri la Zurich sub acuzaţia de coruptie, la cererea autoritatilor americane, transmite Agerpres.

''Azi e o zi trista pentru fotbal. Clar, este un caz in dezvoltare, ale carui detalii nu au fost inca dezvaluite. Nu ar fi potrivit sa comentez mai mult in acest moment'', se arata intr-un comunicat al printului iordanian Ali.
 

Articol recomandat de sport.ro
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Șucu, vizat direct de un acționar de la Genoa: „Acest domn din România…“
Citește și...
Cine opreste
Cine opreste "dictatura" lui Sepp Blatter? A inceput campania pentru alegerile FIFA: Cum se da lupta de 1 miliard in fotbal

Mita, santaj, coruptie si chiar sclavie moderna. FIFA a devenit in ultimii ani sinonima cu orice, mai putin cu fotbalul.

Ucrainenii sunt furiosi pe FIFA dupa publicarea unui clip in care Crimeea apare pe harta Rusiei. Imaginile au fost sterse
Ucrainenii sunt furiosi pe FIFA dupa publicarea unui clip in care Crimeea apare pe harta Rusiei. Imaginile au fost sterse

FIFA a pus Crimeea pe harta Rusiei intr-un clip de promovare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, organizat de Rusia, relateaza Kiev Post.

Recomandări
Ultima variantă a tăierilor bugetare anunțate de Guvern pentru 2025. Decizia coaliției în privința pensiilor și salariilor
Ultima variantă a tăierilor bugetare anunțate de Guvern pentru 2025. Decizia coaliției în privința pensiilor și salariilor

După o nouă rundă de negocieri, liderii coaliției de guvernare au convenit, sâmbătă, o nouă variantă de ordonanță prin care vor să țină sub control cheltuielile bugetare anul viitor.

Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova
Reacția Chișinăului după ce rușii au anunțat că, de la 1 ianuarie, opresc livrările de gaze în Republica Moldova

Rusia foloseşte energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici, a declarat premierul Republicii Moldova Dorin Recean după decizia Gazpromului de a nu mai livra gaze în stânga Nistrului, informează TV8.md.

Un avion cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit la aterizare, în Coreea de Sud. Sunt zeci de morți | FOTO & VIDEO
Un avion cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit la aterizare, în Coreea de Sud. Sunt zeci de morți | FOTO & VIDEO

Un avion cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc, duminică, la aterizarea, pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, informează AFP.