Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 aprilie. Peste 1,5 mil. de bolnavi în lume
Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 aprilie. Peste un milion şi jumătate de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate joi în mod oficial în lume.
Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 aprilie:
UPDATE 22:50 Peste 15.000 de morţi în SUA
SUA au trecut joi după-amiaza pragul de 15.000 de decese legate de pandemia de coronavirus, potrivit bilanţului realizat de universitatea americană Johns Hopkins, relatează AFP.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Cel puţin 15.938 de decese se înregistrau în ţară la 19.00 GMT, conform cifrelor actualizate continuu de universitatea menţionată.
Potrivit aceleiaşi surse, în ţară au fost înregistrate peste 450.000 de cazuri de COVID-19, o cifră mult mai mică decât numărul real de persoane infectate din cauza lipsei de teste.
Statele Unite ale Americii sunt a doua ţară cea mai afectată din lume, clasându-se în faţa Spaniei (15.238 morţi) şi după Italia (18.279).
UPDATE 20:30 Peste 90.000 de morţi în întreaga lume
Pandemia de coronavirus a făcut cel puţin 90.000 de morţi în întreaga lume de la declanşarea sa în China, în decembrie, dintre care mai mult de jumătate în Italia, Spania şi Statele Unite, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale joi la ora 16:30 GMT.
În total, au fost înregistrate 90.938 de decese (la 1.534.426 de cazuri), dintre care 64.342 în Europa, cel mai afectat continent. Cu 18.279 de morţi, Italia este ţara cu cele mai multe decese, urmată de Spania (15.238), Statele Unite (14.830) şi Franţa (10.869).
UPDATE 19:40 Continuă să scadă numărul bolnavilor internaţi. 610 persoane au murit în ultimele 24 de ore
Noile date comunicate de Protecţia Civilă din Italia arată o situaţie stabilă: scad internările pentru persoanele în stare gravă şi mai puţin gravă, începe să crească uşor numărul noilor cazuri. Însă, numărul celor care se vindecă zilnic rămâne mare, aproape 2.000, potrivit La Repubblica.
În ultimele 24 de ore au murit 610 oameni, faţă de miercuri - 542, totalul fiind de 18.279.
Joi au fost internate la Terapie Intensivă 3.605 persoane, cu 88 mai puţin faţă de ziua precedentă. Au fost internaţi cu simptome 28.399 de oameni, cu 86 mai puţini faţă de miercuri.
Numărul persoanelor vindecate rămâne la acelaşi nivel record ca miercuri şi ajunge la 28.470, o creştere în ultimele 24 de ore cu 1.979 de persoane (miercuri au fost declarate vindecate 2.099 de persoane).
Numărul total al celor care au contractat virusul, de la începutul epidemiei, este de 143.626 (în ultimele 24 de ore s-au îmbolnăvit 4.204).
Testele făcute joi sunt 46.244 (miercuri au fost făcute 51.680).
UPDATE 19:30 Premierul ungar Viktor Orban anunţă prelungirea restricţiilor pe durată nedeterminată
Premierul ungar Viktor Orban a anunţat joi prelungirea pe durată nedeterminată a restricţiilor de circulaţie care urmau să fie ridicate în 11 aprilie, informează MTI.
Măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului au fost introduse în Ungaria în urmă cu două săptămâni. Deplasările în afara locuinţei sunt permise doar pentru cumpărături de strictă necesitate. Într-o declaraţie difuzată de televiziunea publică de ştiri M1, Orban a precizat că guvernul de la Budapesta va evalua săptămânal eficienţa reglementărilor înainte de a decide dacă se vor aplica în continuare.
Până luni la miezul nopţii, primarii din Ungaria sunt autorizaţi să adopte restricţii locale pentru vacanţa de Paşte.
Orban a afirmat că înainte de a lua decizia de a prelungi restricţiile guvernul a primit informaţii de la autorităţile locale privind situaţia din teritoriu şi a solicitat opiniile poliţiei, epidemiologilor şi altor oameni de ştiinţă. Toate rapoartele primite au indicat că măsurile au fost eficiente până acum, încetinind răspândirea epidemiei de COVID-19, a susţinut el.
'Să acceptăm că Paştele acesta va fi diferit', a spus premierul, cerându-le concetăţenilor să evite adunările, să păstreze o distanţă sigură de alte persoane în public şi să aibă grijă de bătrâni.
Potrivit site-ului guvernamental koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu coronavirus a ajuns joi la 980, iar cel al deceselor după infectare la 66; s-au vindecat complet 96 de pacienţi, iar 16.006 se află în carantină la domiciliu.
UPDATE 19:00 Situația în Statele Unite. Peste 430.000 de persoane infectate
Pe glob, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, confirmate, a trecut de un milion și jumătate, iar aproximativ 90.000 de oameni au murit de Covid-19. Doar în Statele Unite, numărul persoanelor testate pozitiv pentru coronavirus a trecut de 430.000. Sunt cam 14.800 de decese, iar ultimele estimări indică, posibil, 60.000 de victime până în august.
O tragică realitate a acestor vremuri - familiile asistă, prin legătură video, la funeraliile unora dintre cei apropiați, răpuși de Covid.
Femeie: „E sfâșietor să nu-ți poți lua adio când îți înmormântezi mama. E dureros.”
Pentru că sunt extrem de multe decese, autoritățile din Chicago transformă un imens depozit frigorific din oraș în morgă temporară. Incinta va putea primi până la 1.500 de trupuri.
Măsurile de protecție nu țin pasul cu răspândirea fulgerătoare a virusului. Mama unei tinere de 27 de ani, care lucra casieră într-un magazin, spune că ea a fost înștiințată de manageri că au primit echipamentele de protecție a două zi după ce a aflat că este bolnavă.
Femeie: „A murit în brațele mele, a suferit un infarct. Am ținut pentru ultima dată mâna fetei mele într-ale mele și a fost... a fost copilul meu. Mi-a lăsat inima zdrobită.”
Așadar, peste ocean coșmarul continuă.
Deborah Birx, doctoră: „Suntem îngrijorați în legătură cu stațiile de metrou din Washington și Baltimore, precum și de zona în care se află Philadelphia.”
Unii guvernatori ai statelor federale susțin că responsabilii de la Washington au scăpat situația de sub control.
Ralph Northam, guvernatorul statului Virginia: „Luptăm într-un război biologic. Am văzut un președinte care, inițial, a spus că (epidemia, n.r.) va dispărea ca prin miracol. Ei bine, nu a dispărut ca prin miracol. Țara asta e în plin război și liderul nostru nu ne conduce.”
Dar nimic nu tulbură optimismul președintelui american, chiar dacă miercuri a fost înregistrat un număr record de decese pentru o zi - aproape 2.000.
Donald Trump, președintele SUA: „Ne apropiem tot mai mult, după cum ne indică cifrele, numerele, ne apropiem tot mai mult să readucem țara așa cum era înainte.”
Șeful statului este convins că luna viitoare, economia Statelor Unite va reporni cu mare avânt.
Trump: „O putem face în etape. Putem începe cu anumite sectoare care sunt mult mai puțin afectate decât altele.”
Potrivit New York Times, un nou studiu sugerează că cele mai multe cazuri din metropola americană provin de la călători care au venit din Europa, așadar ar fi din import. Dar și guvernatorul statului New York, cel mai grav lovit, ține să insiste asupra veștilor optimiste.
Andrew Cuomo, guvernator: „În acest moment (curba, n.r.) se aplatizează. Numărul pacienților spitalizați scade și nu ne uităm la datele de zi cu zi, ci la media ultimelor trei zile.”
Totuși, să nu zici hop până nu ai sărit. Medicul Anthony Fauci, directorul Institutului pentru Alergii și Boli Infecțioase, repetă neobosit că restricțiile nu trebuie relaxate înainte de vreme.
Anthony Fauci, directorul Institutului pentru Alergii și Boli Infecțioase: „Știm acum sigur că măsurile pe care le-am luat au un efect pozitiv, dar nu vom vedea rezultatul decât câteva săptămâni mai târziu.”
Între timp, directorul Organizației Mondiale a Sănătății a răspuns criticilor președintelui Trump, care a amenințat că taie fondurile OMS, pentru că, sugera Trump, organizația ar fi susținut eforturile Chinei de a minimaliza severitatea crizei.
Dr. Fauci: „Nu vă complaceți cu gândul acesta, pentru că ceea ce se va întâmpla în două săptămâni și jumătate de acum este ce se va întâmpla cu adevărat cu numărul persoanelor care se vor infecta.”
Pe de altă parte, poliția australiană a anunțat că a ridicat cutiile negre ale vasului de croazieră care a debarcat la Sydney, cu numeroși pasageri infectați, ca parte a unei anchete privind sursa de infecții cu cea mai mare mortalitate din Australia. Mii de pasageri au fost debarcați, luna trecută, de pe Ruby Princess, fără niciun fel de controale medicale. Ulterior, sute dintre ei au fost depistați pozitiv, iar 15 au murit. În condițiile în care Australia a raportat în total cam 6.000 de cazuri de infectare și peste 50 de decese.
UPDATE 17:00 Record de cazuri noi în Rusia, totalul depăşeşte 10.000
În Rusia s-au raportat joi 1.459 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, cel mai mare bilanţ zilnic de la începutul epidemiei de COVID-19, iar numărul total de cazuri a depăşit astfel 10.000, informează Reuters. S-au confirmat încă 13 decese, iar numărul morţilor a ajuns la 76, a anunţat centrul naţional pentru combaterea coronavirusului.
UPDATE 16:00 Numărul cazurilor de COVID-19 din Olanda a depăşit 20.000. Numărul deceselor a ajuns la 2.396
Numărul de cazuri de COVID-19 confirmate din Olanda a crescut joi cu 1.213, ajungând la 21.762, au informat autorităţile medicale, citate de Reuters.
Numărul victimelor provocate de noul coronavirus a ajuns la 2.396, după recenzarea joi a 148 de noi decese, a precizat Institutul pentru Sănătate Publică din Olanda (RIVM) în actualizarea sa zilnică.
RIVM a repetat că cifrele reale sunt mai mari, în contextul în care nu toate cazurile sau decesele din ţară sunt confirmate prin testare.
UPDATE 15:00 683 de morți în Spania în ultimele 24 de ore
683 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în Spania, în ultimele 24 de ore, o scădere comparativ cu cele 757 de decese raportate miercuri. Cu toate acestea, numărul total al morţilor depăşeşte 15.000, potrivit cifrelor publicate joi de ziarul El Pais.
În total, Spania a înregistrat 15.238 de morţi, 152.446 cazuri de contagiere şi 52.165 de persoane vindecate, potrivit Ministerului Sănătăţii din Spania.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a susţinut propunerea Congresului Deputaţilor privind prelungirea stării de urgenţă până la 26 aprilie, pentru a putea "pune sub control" pandemia.
UPDATE 12:15 Peste un milion şi jumătate de contaminări cu noul coronavirus în lume
Peste un milion şi jumătate de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate joi în mod oficial în lume, după ce pragul de un milion de îmbolnăviri de covid-19 a fost depăşit în noaptea de 2 spre 3 aprilie, în urmă cu mai puţin de o săptămână, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.
Cel puţin 1.502.478 de infectări cu SARS CoV-2 şi 87.320 de morţi au fost înregistrate în 192 de ţări şi teritorii, mai ales în Statele Unite (432.132 de cazuri şi 14.817 de decese), în Spania (146.690 de cazuri şi 14.555 de morţi) şi în Italia (139.422 de cazuri şi 17.669 de morţi).
Europa este continentul unde s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri - 772.592 - şi decese - 61.118.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă, însă, decât o fracţiune din numărul real al contaminărilor, în contextul în care un număr mare de ţări testează doar cazurile grave.
UPADTE 11:30 Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu 246 de morţi şi 4.974 de contaminări
Noul coronavirus a contaminat 108.202 de persoane şi a ucis 2.107, anunţă joi Institutul de boli infecţioase Robert Koch, relatează Reuters.
UPDATE 11:13 Japonia depăşeşte pragul de 5.000 de contaminări cu covid-19
Epidemia nu dă niciun semn de încetinire, după decretarea stării de urgenţă la Tokyo, Osaka şi în alte regiuni foarte populate din ţară.
Record sumbru de decese în UK:
În Regatul Unit au mai murit 938 de oameni, un record sumbru pentru această ţară. Și Franța trece prin momente infernale, iar vârful nu a fost încă atins.
Medicii români trimiși în ajutorul italienilor au ajuns la spitalul unde vor lucra în următoarele zile.
Rishi Sunak, Ministru de finanțe al Regatului Unit: ”Ultimele informații pe care le-am primit de acolo sunt că premierul rămâne la Terapie Intensivă, iar starea lui se îmbunătățește. Mai pot să vă spun că stă în șezut în pat și interacționează pozitiv cu echipa de medici”.
Marea Britanie a înregistrat, într-o singură zi, cel mai mare număr de morți de la începutul pandemiei: aproape o mie. Autoritățile au finalizat în nouă zile construcția unui spital de campanie în clădirea unui centru de convenții din Londra, iar medicii au primit deja primul pacient în stare critică din cauza COVID.
În Spania, bilanțul deceselor a fost în creștere în ultimele două zile, dar oficialii spun că este un vârf temporar pe curbă care s-a aplatizat substanțial în ultima săptămână. Cât despre cazurile confirmate, creșterea a fost cea mai mică din ultima lună. Guvernul se pregătește deja să relaxeze restricțiile.
Scott Mclean, corespondent CNN, Madrid: Ordinul "Stați acasă" va rămâne în vigoare, cel mai probabil, până la sfârșitul lui aprilie, dar guvernul a promis că angajații din domenii neesențiale vor fi lăsăți să se întoarcă la lucru de luni. Asta se aplică în domenii ca manufacturile și construcțiile, dar nu și la magazine sau restaurant”.
În acest timp, alte state europene au impus noi restricții de circulație, ca măsură de precauție înaintea Paștelui Catolic. În Slovacia au apărut ambuteiaje uriașe în trafic, după ce autoritățile au interzis circulația între orașe până lunea viitoare. Localnicii au voie să iasă din case doar că să meargă la lucru, pentru alimente și urgențe medicale. Aceeași măsură a fost luată și în Lituania.
Franța a depășit 10.000 de decese
Franţa rămâne în continuare într-o situaţie disperată. A depășit pragul de 10.000 de decese, cu 541 de morţi doar la ultima raportare. E vorba despre decesele din spitale, pentru că bilanţul nu cuprinde şi numărul morţilor din azilurile de bătrâni, unde mortalitatea este mare.
Cu toate astea, vin şi veşti bune. John, un franco-american de 78 de ani, este primul pacient vindecat de Covid-19 la spitalul din Nancy. A fost, o săptămâna, în comă artificial indusă, intubat și ventilat artificial.
John: ”Îmi tot repetau să nu mă las, să lupt pentru viaţă... Îmi amintesc cum mă ţineau de mână... Şi am supravieţuit. După ce treci prin aşa ceva te încearcă emoţii care te copleşesc, când realizezi că ai supravieţuit”.
Fără voia lui, președintele Emmanuel Macron a ajuns ținta criticilor după ce a vizitat orașul Pantin, foarte afectat de epidemie. Prezența lui pe stradă a provocat imbulzirea localnicilor. Disperați de moartea care se răspândește în comunitate, oamenii au uitat cu desăvârșire de regulile de distanțare socială.
Emmanuel Macron și poporul: ”Păstrați distanță! Domnule președinte, spuneți-ne ceva! Faceți ceva pentru noi! Trebuie să rezistăm! Trebuie să câștigăm această bătălie!”
Italia înregistrează o scădere a cazurilor și deceselor
Italia rămâne pe o pantă descendentă și la numărul de cazuri noi, și la cel al deceselor. Numai că unii primari din zonele afectate spun că numărul real al morților este mai mare.
Ben Wedeman, corespondent CNN, Roma: ”Doar cei care au murit în spitale după ce au fost testați pozitiv pentru coronavirus sunt raportați. Mulți dintre cei care au murit în aziluri pur și simplu nu au fost testați”.
Într-un azil din Milano, 63 dintre cei 150 de bătrâni au murit doar în martie.
Echipa de medici români trimiși în Italia pentru a ajuta în lupta contra epidemiei a ajuns în orașul Lecco din Lombardia. Cei 15 specialiști români vor lucra cot la cot cu italienii în spitalele din zonă.
Maior Ion Stroescu, medic român: ”Nu contează că suntem români sau italieni, nu contează națiunea din care facem parte, în aceste momente trebuie să lucrăm împreună”.
Cunoaștem cu toții situația din Italia din aceste zile, am venit aici pentru a da o mână de ajutor poporului italian, să lucrăm cu italienii și să facem tot ce ține de noi.
Medicii români întră într-o zonă de război, așa cum spun colegii lor din spitalele italiene.
Maria Berardelli, asistentă șef: ”La început, când aveam un val de 80, 100, 150 de pacienți în fiecare zi, ne gândeam că nu avem cum să scăpăm cu bine, e imposibil. Apoi fiecare zi era una diferită, fiecare zi era altfel. Dar "război" e cuvântul potrivit”.
La Vatican, Papa Francisc s-a rugat pentru sufletele mafioților italieni.
Papa Francisc: ”Astăzi ne rugăm pentru cei care, în aceste vremuri de pandemie, fac profit pe seama celor care suferă. Trag foloase din nevoile altora și le vând. Vorbesc despre mafioți, cămătari și mulți alții. Fie ca Dumnezeu să le atingă inimile și să-i aducă pe calea cea bună”.
În Israel, tot mai multe voci cer apăsat demisia ministrului sănătății, un rabin ultraortodox de 71 de ani, care a fost depistat pozitiv cu Coronavirus săptămâna trecută. Plasat în izolare, Yaakov Litzman ar trebui să lucreze de acasă. Dar s-a dovedit că, asemenea comunității din care face parte, ministrul nu avea acasă nici calculator, nici internet, nici smartphone.