Consilier guvernamental: Franța ar putea fi lovită de un al doilea val de COVID-19 în noiembrie

62144317
Getty

Un al doilea val al epidemiei de coronavirus ar putea lovi Franţa în luna noiembrie, a afirmat miercuri un consilier medical guvernamental, în timp ce oraşul Marsilia a înăsprit măsurile antiepidemice.

"Există temeri privind un al doilea val în noiembrie", a spus la postul de televiziune France 2 profesorul Jean-François Delfraissy, imunolog şi preşedinte al Consiliului ştiinţific care consiliază guvernul în privinţa gestionării epidemiei, potrivit Agerpres.

Franţa se află pe locul al şaptelea în lume în ce priveşte numărul deceselor de COVID-19, iar guvernul monitorizează atent cifrele pentru a decide dacă sunt necesare noi restricţii sau măsuri de izolare.

Cele mai noi restricții impuse în Franța

 

Cel mai recent, la Marsilia programul barurilor şi restaurantelor s-a redus, acestea urmând să fie închise între orele locale 23:00-06:00 (21:00-04:00 GMT).

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie între 26 august şi 30 septembrie în toate spaţiile publice deschise din oraş, după ce anterior fusese impusă doar în unele zone.

Ministerul francez al Sănătăţii a raportat marţi 3.304 noi infectări cu coronavirus, considerabil sub bilanţul zilnic consemnat săptămâna trecută, însă se înregistrează o înmulţire a cazurilor în rândul tinerilor.

Numărul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 30.544, dintre care 16 în ultimele 24 de ore.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62144293
Noua abordare a Spaniei în lupta cu Covid-19. Media de vârstă a celor infectați - 38 de ani

Guvernul spaniol încearcă o nouă abordare pentru a controla focarele de COVID care au izbucnit în ultimele săptămâni. O uriaşă campanie de testare care se bazează şi pe voluntari, dar şi pe cetăţeni aleşi aleatoriu.

62144287
Inundații catastrofale în Afganistan. Cel puțin 38 de oameni au murit din cauza viiturilor

Cel puţin 38 de persoane, inclusiv femei şi copii, şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor care au afectat provincia Parwan, din nordul Afganistanului.

62142797
Mii de suedezi au primit rezultate greşite la teste PCR pentru COVID-19, fabricate în China

Mii de persoane au primit rezultate greşite după ce au fost testate pentru COVID-19 în Suedia, au anunţat marţi autorităţile medicale în cadrul unei conferinţe de presă, relatează dpa.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.