Conservatorii scad în sondaje după ce s-a aflat că premierul Boris Johnson dădea petreceri în timp ce țara era în carantină

62229451
Profimedia

Partidul lui Boris Johnson a scăzut în sondaje după dezvăluirile privind petrecerile pe care premierul le organiza la domicliul său în plină pandemie, în timp ce toată țara se afla în carantină.

 

Partidul Conservator al premierului britanic Boris Johnson a pierdut poziţia de lider în ceea ce priveşte simpatiile electoratului în faţa Partidului Laburist, după ce dezvăluiri privind presupuse petreceri organizate la reşedinţa lui Johnson în timp ce populaţia Regatului Unit era în carantină au provocat un val de indignare cu privire la ipocrizia guvernului, informează vineri Reuters.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de YouGov pentru cotidianul The Times, Partidul Conservator a pierdut primul loc în simpatiile electoratului, scăzând din 2 decembrie cu 3 puncte procentuale, până la 33% în intenţiile de vot, în timp ce Partidul Laburist a urcat cu 4 puncte procentuale, până la 37%.

Partidul lui Boris Johnson a câştigat 365 dintre cele 650 de locuri din parlament în urma alegerilor din 2019, cea mai mare majoritate a Partidului Conservator de la victoria din 1987 a "doamnei de fier", Margaret Thatcher.

 

În Marea Britanie s-au reimpus restricții

 

Boris Johnson a reimpus miercuri restricţii, la numai câteva ore după ce şi-a cerut scuze pentru o înregistrare video în care o consilieră făcea glume referitor la petrecerea organizată de Crăciun în 2020 la reşedinţa de pe Downing Street, în condiţiile în care la acea dată erau interzise astfel de evenimente în Regatul Unit.

Trei sferturi dintre persoanele intervievate consideră că acea petrecere de Crăciun a fost una la care regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus au fost încălcate şi 68% cred că Boris Johnson nu spune adevărul când neagă acest lucru, scrie The Times.

De câteva zile se înmulţesc dezvăluirile în presa din Regatul Unit cu privire la mai multe petreceri care ar fi avut loc în noiembrie şi decembrie anul trecut, în timp ce britanicii erau privaţi de posibilitatea de a-şi vedea persoanele apropiate sau să petreacă sărbătorile de iarnă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62229424
Tragedie în Mexic. Cel puţin 53 de migranţi au murit, după ce un camion s-a răsturnat

Cel puţin 53 de migranţi au murit şi mai multe zeci au fost răniţi după ce camionul în care erau transportaţi s-a răsturnat pe o autostradă în Mexic, relatează BBC.

62229397
În Amsterdam a apărut barca robot, pe care o conduci cu telefonul

Aţi merge la o plimbare cu o barcă dacă aceasta nu este condusă de nimeni? În Amsterdam este posibil. Scopul acestor ambarcaţiuni ”robotizate” este acela de a decongestiona traficul pe străzile supraaglomerate.

62229393
Premieră în SUA. Străinii vor avea drept de vot la alegerile municipale din New York

Consiliul municipal din New York a adoptat, joi, o lege care permite străinilor să voteze la alegerile locale, devenind primul oraş important din Statele Unite care a făcut un astfel de pas, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.