Procurorii federali au anunțat miercuri că Lee Reiber, 52 de ani, CEO al Oxygen Forensics, ar fi colaborat cu cetățeanul rus Oleg Sergeyevich Davydov, 52 de ani, într-o „schemă de tip Război Rece” pentru a ascunde legăturile rusești ale companiei, în timp ce își promova software-ul către agențiile americane, arată New York Post.

Reiber și Davydov au fost acuzați de conspirație pentru fraudă electronică. Reiber, american, ar fi declarat guvernului SUA că firma din Alexandria, Virginia, nu este deținută de ruși și că cetățenii ruși nu au avut niciun rol în dezvoltarea software-ului. Procurorii spun că acest lucru era departe de adevăr.

Davydov și alți patru cetățeni ruși ar fi deținut Oxygen Forensics printr-o companie paravan din Cipru. Software-ul companiei, dezvoltat în Rusia, fusese vândut anterior Serviciului Federal de Securitate al Rusiei și Comitetului de Investigații și Ministerului de Interne al Rusiei. Davydov a dezvoltat software-ul, fondând compania în 2013, iar Reiber s-a alăturat în 2015 și a fost numit CEO după sancțiunile americane asupra Rusiei din 2022.

Soft de la ruși, pentru ruși, ajuns la americani

Rețeaua ar fi folosit un institut operat de Secret Service, care a acordat în cele din urmă Oxygen un contract de cinci ani pentru software-ul său dezvoltat în Rusia, în septembrie 2024. Totuși, nu ar fi dovezi că software-ul conținea cod malițios sau că a fost folosit pentru acces neautorizat.

Reiber ar fi certificat guvernului SUA în decembrie 2022 și octombrie 2023 că firma nu are „un proprietar imediat sau de cel mai înalt nivel” - cu legături în Rusia, n.r. Procurorii spun însă că rușii „continuau să ia decizii semnificative, să stabilească compensația lui Reiber, să îl contrazică în privința plăților și să dețină autoritate de semnătură asupra conturilor bancare ale companiei”.

În martie 2026, Reiber ar fi făcut o certificare și mai amplă către Departamentul pentru Securitate Internă – „că niciun rus nu a fost implicat în dezvoltarea software-ului și că nimeni din Rusia nu a avut acces la mediul în care a fost construit”.

Reiber a fost arestat în statul Idaho și urmează să fie prezentat în fața instanței federale din Los Angeles în săptămânile următoare.