Complice al traficantului Mohamed Amra, extrădat din Franța în Germania. Îi închiriase apartamentul din București

62522142
Inquam Photos / Octav Ganea

Un complice al traficantului de droguri Mohamed Amra arestat la București a fost repatriat din Franța în Germania. Individul îi asigurase traficantului fuga în România.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani şi de naţionalitate albaneză, se refugiase în Germania după arestarea lui Mohamed Amra la Bucureşti, în februarie. El este cel care i-ar fi închiriat traficantului apartamentul din Voluntari pentru a se ascunde în România, transmite Franceinfo, preluată de news.ro.

Suspectul a aterizat marţi pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulles şi a fost condus sub escortă la tribunalul judiciar din Paris, urmând să fie prezentat în faţa unui judecător pentru a fi pus sub acuzare.

Pe 14 mai 2024, în timp ce traficantul de droguri Mohamed Amra, supranumit „Musca”, era transferat din închisoare pentru a fi audiat la Rouen, duba în care se afla a fost atacată la bariera de taxare de la Incarville (Eure) de un comando puternic înarmat. Doi agenţi penitenciari au fost ucişi şi alţi trei răniţi. Traficantul de droguri a fost scos din vehicul şi a fugit împreună cu complicii săi. După nouă luni de fugă, a fost localizat în România, unde închiriase un apartament.

Pe 22 februarie 2025, Mohamed Amra a fost arestat în apropierea unui centru comercial din Bucureşti, în timp ce se îndrepta spre o intervenţie chirurgicală. Arestarea sa a fost salutată ca un succes al cooperării europene.

Francezul Mohamed Amra, un infractor deosebit de periculos care a fost arestat în România la 9 luni după evadarea sa din Franţa, închiriase un apartament în nordul Bucureştiului, în Voluntari, şi intenţiona să devină de nerecunoscut printr-o operaţie estetică, pentru a dispărea definitiv de pe radarul autorităţilor, a scris Le Figaro.

Extrădat în Franţa la 25 februarie, Mohamed Amra este în prezent încarcerat în închisoarea de maximă siguranţă din Condé-sur-Sarthe.

Sunt 35 de suspecți implicați în evadarea lui Amra

Bărbatul predat marţi Franţei de Germania ridică la cel puţin 36 numărul suspecţilor implicaţi în acest vast caz de evadare. Treizeci şi cinci de persoane, printre care Mohamed Amra şi rapperul Koba LaD, au fost deja inculpate în acest caz.

Două persoane „desemnate de autorităţile române ca însoţindu-l pe Mohamed Amra în călătoria sa spre România” au fost arestate în Germania, potrivit Parchetului din Paris.

Marţi, parchetul nu a dat detalii despre cea de-a doua persoană arestată. Potrivit RTL, bărbatul predat marţi Franţei, Oltjon O., a „co-organizat” fuga lui Mohamed Amra din Franţa spre România cu maşina, „trecând prin Germania, Austria şi Slovacia”. Potrivit postului de radio, el a „escortat” maşina în care se afla Mohamed Amra şi a făcut aranjamente pentru a-i „rezerva ultima ascunzătoare a fugarului” la Bucureşti.

Alţi doi suspecţi, arestaţi în Maroc, sunt încă în aşteptarea extrădării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Atac cu drone asupra Kievului. Sunt doi morți și opt răniți. „Rămâneți la adăpost”

Două persoane au fost ucise și opt rănite miercuri la Kiev, în urma unui atac rusesc cu drone, a anunțat primarul orașului, Vitali Kliciko.

Putin dă vina și pe România pentru declanșarea războiului din Ucraina. „Împotriva cui are loc această expansiune”

Vladimir Putin a declarat că principalul motiv pentru începerea războiului din Ucrainei îl reprezintă că aderarea României și Bulgariei la NATO, într-o declarație apărută într-un documentar rus.

Două puteri nucleare „în război deschis”. Zeci de morți după ce India și Pakistan s-au bombardat reciproc

Zeci de oameni au fost uciși, după ce India a lovit cu rachete mai multe ținte de pe teritoriul Pakistanului. De cealaltă parte, Pakistanul acuză că au fost uciși doar civili, inclusiv copii și a anunțat un răspuns pe măsură.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.