Însă Khamenei – ridicat între timp la rangul de ayatollah și proclamat „lider suprem” al Revoluției Islamice de către susținătorii săi – nu a apărut în înregistrări video și nu a publicat niciun mesaj audio.

În schimb, a transmis un mesaj scris amplu, citit la televiziunea de stat, în care și-a prezentat punctul de vedere asupra evoluției războiului, a lăudat armata iraniană și a cerut despăgubiri celor care au atacat țara sa, relatează CNN.

Mesajul a fost distribuit rapid printr-un nou canal de Telegram creat de biroul său și a fost plin de simboluri și referințe menite să mobilizeze susținătorii.

Cum a aflat că a devenit lider suprem

Khamenei a afirmat că a aflat despre numirea sa chiar de la televiziunea de stat, sugerând că decizia l-a luat și pe el prin surprindere. Totodată, a folosit un limbaj solemn pentru a-și descrie tatăl, spunând că i-a văzut trupul după moarte, cu pumnul strâns, gest pe care l-a interpretat drept un ultim semn de rezistență.

Citește și
Blocaj diplomatic: Trump oprește deplasarea lui Steve Witkoff și Jared Kushner pentru discuții cu Iranul

Mesajul a fost marcat de o retorică familiară și grandilocventă: a elogiat „frontul de rezistență”, a cerut țărilor vecine să închidă bazele americane, a amenințat că Iranul va continua să lovească interesele SUA din regiune și a afirmat că Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată pentru comerțul global.

Politici asemănătoare cu cele ale tatălui său

Ieșit brusc în prim-plan după ani în care a acționat mai ales din umbră, Mojtaba Khamenei a folosit mesajul pentru a schița direcția politicilor sale, care par în mare măsură similare cu cele promovate de tatăl său.

Totuși, întrebarea esențială rămâne fără răspuns: publicul iranian și comunitatea internațională nu l-au văzut și nu l-au auzit încă pe noul lider, despre care se spune că ar fi fost rănit în primele zile ale războiului. Deși declarația ar putea mulțumi nucleul dur al susținătorilor săi, ea nu clarifică cine deține, în realitate, puterea, concluzionează CNN într-o scurtă analiză.