CNN: Bomba ghidată cu laser care a ucis 51 de oameni în Yemen a fost vândută de SUA

61980381
Getty

Bomba care a ucis 51 de persoane în Yemen, între care 40 de copii, a fost comercializată de SUA în cadrul unui acord între Departamentul de Stat şi Riad, potrivit CNN, citată de AFP și preluat de Agerpres.

Imagini care arată cifrele de pe schijele bombei, filmate la puţin timp după atacul de joi, 9 august, în Saada - fief al rebelilor - indică faptul că este vorba despre o bombă de tip Mark 82 (Mk82), cu ghidaj laser de preciziei, concepută de compania de apărare americană Lockheed Martin, a precizat vineri postul CNN, citând experţi în armament.

Fostul preşedinte Barack Obama a interzis vânzarea bombelor ghidate cu laser către Arabia Saudită după utilizarea unui tip de proiectil similar într-un raid aerian care ucisese 140 de persoane în cursul unei ceremonii funerare în Sanaa, capitala Yemenului, în octombrie 2016.

Dar Donald Trump a ridicat această interdicţie după ce şi-a preluat atribuţiile prezidenţiale în 2017.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) susține că 56 de copii se află printre cei 79 de răniți la 9 august în provincia Saada.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită a fost acuzată că a comis numeroase abuzuri împotriva civililor. Ea şi-a admis responsabilitatea pentru unele raiduri, dar îi acuză cu regularitate pe rebelii houthi că se amestecă printre civili şi că îi utilizează ca scuturi umane.

Războiul în Yemen a făcut circa 10.000 de morţi de la intervenţia coaliţiei sub comandament saudit în martie 2015 şi a provocat "cea mai gravă criză umanitară" în lume, potrivit ONU.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61980379
Kofi Annan, fost secretar general al ONU, a murit la vârsta de 80 de ani
Kofi Annan, fost secretar general al ONU, laureat al unui premiu Nobel pentru acțiuni umanitare, a murit la vârsta de 80 de ani.
61961152
Președintele unei țări a anunțat mărirea de 34 de ori a salariului minim
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat vineri mărirea de 34 de ori a salariului minim.
61979621
Numărul persoanelor decedate în urma prăbușirii viaductului din Italia a crescut. Anunț al autorităților
Bilanţul celor decedaţi în urma prăbuşirii podului din Genova a ajuns la 41, conform autorităţilor.