Președintele unei țări a anunțat mărirea de 34 de ori a salariului minim

61961152
Agerpres

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat vineri mărirea de 34 de ori a salariului minim.

El nu a precizat data intrării în vigoare a acestei creşteri care se înscrie în programul său de relansare economică, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului socialist a precizat că salariul va fi "indexat" la valoarea petro, criptomoneda venezueleană cu care guvernul intenţionează să ocolească lipsa de lichidităţi şi sancţiunile financiare ale SUA.

Un petro este, potrivit preşedintelui, echivalent cu circa 60 de dolari, pe baza preţului barilului de petrol venezuelean.

"Am fixat salariul minim, pensiile şi baza salarială pe baza unui petro mediu, la 1.800 de bolivari (noua monedă este 'bolivarul suveran', care intră în vigoare luni, după o denominare de cinci zerouri)", a declarat Nicolas Maduro într-o alocuţiune radio-televizată.

Nicolas Maduro

La cursul actualului bolivar, venitul minim va creşte de la 5,2 milioane (mai puţin de un dolar la rata de schimb de piaţa neagră, care domină economia) la 180 de milioane (circa 28 de dolari).

Această ajustare de 3.464% este cea de a cincea din 2018.

Venitul minim, care nu este suficient pentru a cumpăra un kilogram de carne, s-a prăbuşit din cauza unei hiperinflaţii galopante care ar putea atinge 1.000.000% în acest an, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Nicolas Maduro a mai promis că guvernul său va aplica un program strict de "disciplină fiscală". El a anunţat că statul îşi va asuma timp de 90 de zile diferitele măriri aferente pentru toate "industriile mici şi medii", fără a preciza modalităţile.

"Trebuie să ne limităm la o disciplină fiscală prusacă şi să suprimăm definitiv emisia de monedă (...) spre profitul creării de monedă în producţia de petrol, aur şi turism", a afirmat el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61979621
Numărul persoanelor decedate în urma prăbușirii viaductului din Italia a crescut. Anunț al autorităților
Bilanţul celor decedaţi în urma prăbuşirii podului din Genova a ajuns la 41, conform autorităţilor.
61980376
Un ghețar topit în Elveția a scos la lumină epava unui avion dispărut. De câți ani era căutat
Gheața topită de valul de căldură care a pus stăpânire pe Europa, vara aceasta, a scos la iveală epava unui avion din epoca celui de Al Doilea Război Mondial.
61980348
Descoperire șocantă într-un autobuz din Ecuador, după un accident cu 24 de morți
Accident... halucinant în Ecuador! Autoritățile de acolo au anunțat că un autobuz implicat într-un groaznic accident, în care au murit 24 de persoane și au fost rănite alte 19, transporta o încărcătură ascunsă, de o jumătate de tonă de marijuana.