Cine este Charles al III-lea, noul Rege al Marii Britanii și un mare prieten al României

×
Publicitate

Noul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, este multimilionar prin drept de naştere. Susţinătorii săi spun că el a fost cel mai muncitor membru al familiei regale, un militant neobosit pentru cauze caritabile.

A luptat pentru conservare cu mult înainte ca astfel de probleme să devină la modă, scrie NBC News, citat de News.ro.

Dar, în timp ce regina a fost cel mai popular monarh, apreciată de 75% dintre oameni, potrivit unui sondaj YouGov, Charles este apreciat de 42% şi antipatizat de 24% din publicul britanic.

Mulţi experţi atribuie acest lucru căsniciei sale cu Prinţesa Diana. Alţii spun că este din cauza poziţiilor politice deschise pe care le-a luat.

Regele sau regina au într-adevăr întâlniri săptămânale cu prim-ministrul. Aşa cum a scris eseistul Walter Bagehot în 1867, suveranul britanic are „trei drepturi - dreptul de a fi consultat, dreptul de a încuraja, dreptul de a avertiza”.

Citește și
Răspunsul lui Netanyahu la întrebarea dacă el l-a convins pe Trump ca Statele Unite să atace Iranul
Răspunsul lui Netanyahu la întrebarea dacă el l-a convins pe Trump ca Statele Unite să atace Iranul

Noul rege a spus că va adopta o abordare diferită ca monarh faţă de perioada sa cât a fost prinţ, spunând pentru BBC în 2018 că a fost o „prostie completă” să sugereze că ar fi politic deschis, pentru că „nu sunt atât de prost”.

„Trebuie să te uiţi doar la piesele lui Shakespeare, „Henry V” sau „Henry IV” părţile I şi 2, pentru a vedea schimbarea care poate avea loc. Pentru că dacă devii suveran, atunci joci rolul aşa cum se aşteaptă”, a spus el. „Deci, desigur, acţionezi în parametrii constituţionali”.

Privilegii şi datorie prestabilită

Charles s-a născut la Palatul Buckingham, în seara zilei de 14 noiembrie 1948, în timp ce tatăl său, Prinţul Philip, juca squash. Marea Britanie se recupera după ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial. Străzile Londrei erau încă pline de moloz, iar oamenii se confruntau cu dificultăţi economice groaznice care au dus la întemeierea sistemului modern de bunăstare al ţării. În interiorul palatului, Prinţul Charles intrase într-o lume paralelă, a privilegiilor imense, dar şi a datoriei prestabilite.

Patru ani mai târziu, el a devenit moştenitorul tronului după moartea bunicului său George V. Nu a fost o copilărie uşoară, sunt de acord Sally Bedell Smith şi alţi biografi şi istorici regali. Mama şi tatăl său erau adesea absenţi, făcând turnee în Commonwealth luni întregi şi ratând primele două Crăciunuri ale lui Charles şi a treia aniversare a lui.

Charles era un „tânăr foarte sensibil şi emotiv”, aşa că tatăl său, „mascul alfa”, a încercat să-l întărească trimiţându-l la Gordonstoun, un internat dur şi spartan din Scoţia, potrivit biografului regal Tina Brown, scrie NBC News. Aceasta este „povestea vieţii sale” - familia lui Charles „încearcă în mod constant să-l împingă în acest tipar, pentru că el era viitorul rege, care pur şi simplu nu se potrivea”, a spus Brown.

A absolvit cu note medii, descriind ulterior experienţa drept „o pedeapsă cu închisoarea”.

Şi-a întreţinut ambiţiile de a fi conductor de tren, soldat şi chiar vânător, a spus el, „până când mi-am dat seama că sunt destul de blocat”. Acea apatie chinuită nu s-a stins. În 1994, într-un film documentar de televiziune un copil îl întreabă: „Cine eşti?”. Charles a răspuns: „Aş vrea să ştiu”.

Charles a trăit o lungă poveste de dragoste cu femeia ce mai târziu avea să-i devină soţie. Dar Camilla Shand, aşa cum a fost numită atunci, va apărea în fundal. Familia ei nu era suficient de aristocratică pentru a fi o soţie potrivită pentru moştenitorul tronului. Ea avusese deja mai multe relaţii şi „convenţiile vremii cereau ca moştenitorul tronului britanic să se căsătorească cu o femeie care părea a fi cel puţin virgină”, a scris Smith în cartea sa.

Lady Diana Spencer era cu 12 ani mai mică decât Charles şi s-au întâlnit doar de vreo câteva ori înainte ca el să o ceară în căsătorie. Diana provenea dintr-una dintre cele mai vechi familii din Marea Britanie, iar în calitate de educatoare în vârstă de 19 ani era departe de a fi o socialistă a cărei istorie romantică ar putea zdruncina monarhia.

Era o uniune nepotrivită. „Presat şi panicat, se grăbise să ia o decizie înainte de a fi pregătit”, scrie Smith.

Întrebat la o conferinţă de presă dacă el şi Diana erau îndrăgostiţi, Charles a răspuns: „Orice înseamnă „îndrăgostit””.

S-au căsătorit pe 29 iulie 1981, în Catedrala St. Paul din Londra. Dar în timpul căsătoriei, Charles a fost adesea absent în turneele regale. Diana a devenit din ce în ce mai izolată, coborând înapoi în depresia şi bulimia despre care ea a dezvăluit mai târziu că o afectaseră încă din copilărie.

Căsătorie eşuată

Căsătoria Dianei şi Charles a eşuat într-un mod public spectaculos, cu infidelitate reciprocă, separare şi divorţ, urmate de moartea Dianei în 1997, într-un accident de maşină la Paris.

Charles și Diana

Relaţia lui Charles cu Camilla a fost printre motivele pe care Diana le-a invocat pentru despărţire, spunând în 1995: „Noi eram trei în această căsătorie, aşa că era puţin aglomerat”.

Charles şi Diana au avut doi fii: Prinţul William, acum moştenitorul tronului, şi Prinţul Harry, care locuieşte în California împreună cu soţia sa, Meghan Markle, după ce s-a retras din îndatoririle din prima linie după o despărţire care a implicat acuzaţii de rasism în familia regală.

Charles și copiii

Noul rege nu este lipsit de susţinători, mulţi văzându-l ca pe un vizionar când vine vorba de campania lui de decenii pentru mediu. Un grădinar pasionat, care a fost ridiculizat chiar în 2010, după ce a recunoscut că a vorbit cu plantele sale.

Când a părăsit Royal Navy în 1976, şi-a folosit pensia de 7.000 de lire sterline (aproximativ 8.500 de dolari) pentru a înfiinţa Prince’s Trust, care îşi propune să „ajute tinerii vulnerabili să-şi refacă viaţa”. Ar fi prima dintre zecile de organizaţii caritabile pe care prinţul le-a fondat, inclusiv Fundaţia Prinţului şi Şcoala Prinţului de Arte Tradiţionale.

Spre sfârşitul vieţii reginei, Charles şi-a asumat mai multe îndatoriri, ca o modalitate de a pregăti publicul pentru domnia lui.

Fostul prinţ de Wales este un mare prieten al României. El este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.

Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Ronaldinho e falit! Câți bani i-au găsit brazilienii în conturi
Ronaldinho e falit! Câți bani i-au găsit brazilienii în conturi
Citește și...
Răspunsul lui Netanyahu la întrebarea dacă el l-a convins pe Trump ca Statele Unite să atace Iranul
Răspunsul lui Netanyahu la întrebarea dacă el l-a convins pe Trump ca Statele Unite să atace Iranul

Războiul cu Iranul va dura atât timp cât este necesar, a spus joi seară premierul israelian. Beniamin Netanyahu a respins acuzațiile că ar fi atras Statele Unite în conflict, precizând că Donald Trump ia propriile decizii.

Summit UE fără soluții clare: energia rămâne problema majoră, în pofida războaielor atât de aproape de casă
Summit UE fără soluții clare: energia rămâne problema majoră, în pofida războaielor atât de aproape de casă

După mai bine de 12 ore de negocieri la Consiliul European, energia a rămas una dintre principale teme nerezolvate pentru liderii Uniunii Europene. 

Sirene de alertă și explozii deasupra Ierusalimului. Israelul a raportat noi valuri de rachete iraniene
Sirene de alertă și explozii deasupra Ierusalimului. Israelul a raportat noi valuri de rachete iraniene

Mai multe explozii s-au auzit deasupra Ierusalimului în noaptea de joi spre vineri, după ce Israelul a raportat o nouă salvă de rachete iraniene și declanșarea sirenelor de alertă în oraș, au transmis corespondenți ai AFP.

Recomandări
Continuă circul și la dezbaterea bugetului în plen. Bolojan: Uitându-mă la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor
Continuă circul și la dezbaterea bugetului în plen. Bolojan: Uitându-mă la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor

Bugetul pe anul 2026 a ajuns în sfârșit să fie dezbătut în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului. Discuțiile prelungite în noapte, până în jurul orei 2:00, vor mai continua vineri dimineață.

Internări fictive în spitalele din România. Banii pentru bolnavi sunt risipiți pe lefuri în unități fără pacienți
Internări fictive în spitalele din România. Banii pentru bolnavi sunt risipiți pe lefuri în unități fără pacienți

Sistemul de sănătate din România a generat situații absurde: multe spitale depind de numărul de pacienți pentru a primi fonduri, ceea ce duce la internări fictive. De teamă să nu-și piardă postul, unii angajați s-ar implica în aceste falsuri.

Cum se traduce criza energetică globală în viața de zi cu zi a românilor. Produsele care s-ar putea scumpi în scurt timp
Cum se traduce criza energetică globală în viața de zi cu zi a românilor. Produsele care s-ar putea scumpi în scurt timp

Industria ambalajelor este direct afectată de blocajul și scumpirile de pe piața petrolului. Materia primă pentru produsele din plastic ajunge mai greu și cu costuri mai mari în fabricile românești.