China „asfixiază libertatea de exprimare” în Hong Kong. Acuzații dure din partea UE

62134990
Getty

Uniunea Europeană a denunţat luni folosirea legii privind securitatea naţională impusă de Beijing în Hong Kong pentru a „asfixia libertatea de exprimare”, după arestarea magnatului şi militantului pentru democraţie Jimmy Lai, relatează AFP.

"Recenta arestare a lui Jimmy Lai, a unor membri din familia acestuia, precum şi a altor persoane şi percheziţionarea redacţiei ziarului Apple Daily, sub pretextul unor alegaţii de complot cu forţe străine, alimentează şi mai mult temerile ca legea securităţii naţionale să nu fie folosită pentru asfixierea libertăţii de exprimare şi a presei din Hong Kong", a declarat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

"Uniunea Europeană aminteşte că respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este un element central al legii fundamentale şi al principiului 'o ţară, două sisteme' ", a adăugat purtătorul de cuvânt, Peter Stano.

"Libertatea şi pluralismul media sunt pilonii democraţiei, fiind componente esenţiale ale unei societăţi deschise şi libere. Este esenţial ca drepturile şi libertăţile locuitorilor din Hong Kong să fie pe deplin protejate, inclusiv libertatea de exprimare, a presei, de asociere şi adunare", a conchis acesta.

Liderii europeni speră să poată organiza un summit prin videoconferinţă cu liderii chinezi la 14 septembrie, ocazie cu care să-i transmită preşedintelui Xi Jinping preocuparea lor faţă de situaţia fostei colonii britanice.

Cancelarul german Angela Merkel preconiza un summit cu Xi pentru luna septembrie la Leipzig, dar a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

Şefii de stat şi de guvern din UE urmează să-şi stabilească strategia politică şi economică faţă de China la un summit extraordinar programat pentru 24-25 septembrie, a menţionat pentru France Presse un responsabil european.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62141450
Explozie puternică în SUA, soldată cu mai multe victime. Imagini de la locul tragediei

O explozie puternică a zguduit un cartier din oraşul american Baltimore. Într-o secundă, trei case au fost făcute una cu pământul. Cel puţin o persoană a murit şi alte 6 au fost grav rănite.

62141014
Cum poate fi eradicat noul coronavirus. Anunțul Organizației Mondiale a Sănătății

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut insistent luni guvernelor şi cetăţenilor să facă totul pentru a ''eradica'' transmiterea noului coronavirus.

62141431
Descoperire incredibilă. Una din cele mai cunoscute flori ar putea vindeca noul coronavirus

Decoctul de caprifoi ar putea vindeca noul coronavirus, reiese dintr-un studiu realizat de cercetătorii chinezi, care îi îndeamnă pe oamenii de știință din toată lumea să continue cercetările asupra efectelor beneficie ale acestei plante.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.