China ar fi testat versiunea proprie a "mamei tuturor bombelor"

62012486
Getty

China a testat cea mai puternică bombă nenucleară a sa, anunţă presa oficială de la Beijing, care o numeşte 'versiunea chineză a 'mamei tuturor bombelor'', cu referire la dispozitivul lansat în 2017 de armata americană în Afganistan.

Producătorul de armament Norinco, o companie chineză de stat, a postat pe site-ul său o înregistrare video care arată, timp de câteva secunde, lansarea unei bombe. Aceasta se prăbuşeşte peste o prerie, producând o uriaşă minge de foc şi nori de fum negru, scrie Agerpres.

Pe reţelele sociale, agenţia oficială Xinhua a descris miercuri dispozitivul, prezentat pentru prima oară, drept 'versiunea chineză a 'mamei tuturor bombelor''. 'Puterea sa nu este inferioară decât celei a armelor nucleare', adaugă aceeaşi sursă.

Lansarea bombei a fost efectuată de un bombardier chinezesc H-6K.

Nici Norinco, nici Xinhua nu au precizat totuşi data sau locul exploziei şi nici raza sa de acţiune.

În aprilie 2017, SUA au lansat în Afganistan cea mai puternică armă convenţională din arsenalul lor, o bombă cu suflu masiv ('massive ordnance air blast', MOAB), pe care au supranumit-o 'mama tuturor bombelor'. Scopul declarat a fost distrugerea unei reţele de tuneluri ale grupării Stat Islamic în estul Afganistanului.

Bomba chineză are o lungime de 5-6 metri, dar este mai mică şi mai uşoară decât cea americană, a declarat Wei Dongxu, analist militar din Beijing, citat vineri de cotidianul semi-oficial Global Times. 'Explozia masivă care este generată poate distruge cu uşurinţă şi complet ţinte terestre fortificate', a explicat Wei.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un cinematograf oferă acces gratuit la Lista lui Schindler membrilor unui partid extremist

Un cinematograf din Germania le oferă acces gratuit la film membrilor partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru a viziona "Lista lui Schindler".

Ambasadorul nord-coreean în Italia a dispărut. Ipoteza principală în cazul său

Situaţie delicată intre Roma şi Phenian, după ce ambasadorul nord-coreean în Italia a dispărut de peste o lună şi se presupune că a defectat.

Datele personale a sute de politicieni germani publicate în urma unui atac cibernetic

Hackerii au publicat datele personale a sute de politicieni germani, membri ai partidelor importante, inclusiv date despre cardurile de credit şi numerele de telefon, a informat ARD TV, scrie Reuters.

Recomandări
Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.