Céline Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

62456473
Getty

Céline Dion se află la Paris, cu trei zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024, unde este aşteptată să concerteze, potrivit RTL, care confirmă o informaţie a BFMTV.

Artista în vârstă de 56 de ani a decolat din Las Vegas, unde locuieşte, luni, la ora 16.32, la bordul unui Bombardier BD-700 închiriat de VistaJet, o companie aeriană cu care obişnuieşte să călătorească.

Potrivit informaţiilor BFM TV, cântăreaţa este cazată la Royal Monceau, în arondismentul 8. De asemenea, ea urmează să facă o probă la Dior, în vederea ceremoniei de deschidere, au declarat pentru BFM TV surse din anturajul ei.

Zvonul privind participarea lui Céline Dion la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 circulă de mai multe luni, dar nu a fost niciodată oficializat. Ea ar putea cânta „L'Hymne à l'amour” de Édith Piaf.

Prestaţiile artiştilor vor fi înregistrate de teama unei defecţiuni sau a unei probleme tehnice.

Ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, nu a vrut să confirme şi nici să infirme la „Télématin” participarea cântăreţei în spectacolul regizat de Thomas Jolly.

"Nu am de gând să spun da sau nu", a declarat ea în platoul „Télématin”.

Céline Dion, care suferă de sindromul persoanei rigide, o afecţiune neurologică care îi afectează vocea şi care a obligat-o să se retragă de pe scene, nu a mai urcat pe scenă din 8 martie 2020 la Newark, în Statele Unite.

Pentru ceremonia de deschidere sunt vehiculate mai multe nume de artişti: Aya Nakamura, între acestea. Pentru moment, doar prezenţa lui Marc Cerrone a fost confirmată.

Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie!

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry
Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Kremlinul amenință UE după anunțul privind activele confiscate: Astfel de acţiuni de furt nu pot rămâne fără reciprocitate

 

Kremlinul a calificat marţi drept furt planul Uniunii Europene de a folosi dobânzile la activele ruseşti îngheţate pentru a finanţa sprijinul militar pentru Ucraina, şi a spus că va acţiona în justiţie pe oricine implicat în decizie, scrie Reuters.

Beyoncé i-a dat acordul Kamalei Harris pentru a folosi melodia "Freedom" în campania pentru alegerile prezidenţiale

Beyoncé a autorizat-o pe Kamala Harris, care candidează pentru a-l înlocui pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA, să folosească melodia "Freedom", lansată în 2016 împreună cu Kendrick Lamar, pe parcursul campaniei sale, potrivit CNN.

China încearcă să crească vârsta de pensionare. Mișcarea a generat însă o reacţie vehementă în rândul populaţiei

China a anunţat planuri de a ridica vârsta de pensionare, oricum una dintre cele mai mici din lume, în timp ce încearcă să facă faţă consecinţelor îmbătrânirii rapide a populaţiei şi unei crize de finanţare a pensiilor.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.