Kremlinul amenință UE după anunțul privind activele confiscate: Astfel de acţiuni de furt nu pot rămâne fără reciprocitate

62452636
AFP

 

Kremlinul a calificat marţi drept furt planul Uniunii Europene de a folosi dobânzile la activele ruseşti îngheţate pentru a finanţa sprijinul militar pentru Ucraina, şi a spus că va acţiona în justiţie pe oricine implicat în decizie, scrie Reuters.


Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a anunţat luni că la începutul lui august va fi efectuată prima tranşă de 1,14 miliarde de euro ca ajutor militar pentru Ucraina, provenită din veniturile obţinute din activele ruse îngheţate.

'Astfel de acţiuni de furt nu pot rămâne fără reciprocitate', le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor. 'Aceşti bani nu doar că sunt practic furaţi, dar vor şi folosiţi pentru cumpărarea de arme', a adăugat el.

'Cu certitudine, vom lucra la posibila acţionare în justiţie a acelor persoane care sunt implicate în luarea deciziilor şi implementarea lor, întrucât aceasta este o încălcare directă a dreptului internaţional, este o încălcare a drepturilor de proprietate', a mai spus el.

După ce preşedintele Vladimir Putin a trimis trupele în Ucraina în 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală şi Ministerul de Finanţe ale Rusiei, blocând circa 300 miliarde de euro în active suverane ruse în Occident.

State UE percep dobânzile rezultate din aceste active îngheţate - obligaţiuni şi alte tipuri de titluri de valoare în care Banca Centrală rusă investise - şi le plasează într-un fond UE ce va fi folosit pentru a ajuta Ucraina.

Profiturile sunt estimate la 15-20 miliarde de euro până în 2027.

Putin spune că Occidentul a declanşat un război economic împotriva Rusiei, dar că economia acesteia s-a dovedit rezilientă, crescând cu 3,6% anul trecut, în timp ce sancţiunile au eşuat.

Kremlinul a afirmat în mod repetat că orice confiscare a activelor ruse contravine tuturor principiilor pieţei libere pe care Occidentul le proclamă şi că ar submina încrederea în dolarul american şi în euro, în acelaşi timp descurajând investiţiile globale şi subminând încrederea în băncile centrale occidentale.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62469155
Beyoncé i-a dat acordul Kamalei Harris pentru a folosi melodia "Freedom" în campania pentru alegerile prezidenţiale

Beyoncé a autorizat-o pe Kamala Harris, care candidează pentru a-l înlocui pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA, să folosească melodia "Freedom", lansată în 2016 împreună cu Kendrick Lamar, pe parcursul campaniei sale, potrivit CNN.

62394265
China încearcă să crească vârsta de pensionare. Mișcarea a generat însă o reacţie vehementă în rândul populaţiei

China a anunţat planuri de a ridica vârsta de pensionare, oricum una dintre cele mai mici din lume, în timp ce încearcă să facă faţă consecinţelor îmbătrânirii rapide a populaţiei şi unei crize de finanţare a pensiilor.

62393014
Războiul total dintre Israel și Hezbollah nu a fost niciodată mai aproape. Ce ar putea reduce această amenințare

Timp de nouă luni, Israelul și Hezbollah, o miliție susținută de Iran, care domină sudul Libanului, s-au luptat cu un conflict la nivel scăzut care s-a apropiat de un război total, scrie New York Times. 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.