Cel puțin 6 morți și zeci de persoane dispărute după prăbușirea unui bloc în construcție, în Nigeria

×
Publicitate

Cel puţin şase persoane au murit şi zeci sunt date dispărute la Lagos, capitala comercială a Nigeriei, după ce luni o clădire înaltă aflată în construcţie s-a prăbuşit, relatează Reuters.

Bilanţul de şase decese a fost anunţat marţi de şeful serviciilor pentru situaţii de urgenţă, Olufemi Oke-Osanyintolu, potrivit căruia echipele de intervenţie caută în continuare supravieţuitori.

Oficialul a mai spus că patru persoane au fost scoase în viaţă de sub dărâmături şi că alte trei au fost tratate pentru răni uşoare la faţa locului.

Acest imobil rezidenţial de 21 de etaje situat pe una dintre străzile de lux din Lagos s-a prăbuşit luni după-masă în timp ce zeci de muncitori se aflau pe şantier, potrivit Agerpres.

Potrivit martorilor, aproape 100 de persoane sunt date dispărute.

Poliţia deplasată la faţa locului a transmis că nu se cunoaşte deocamdată cauza prăbuşirii, potrivit AFP.

Autorităţile statului Lagos au anunţat deschiderea unei anchete.

Cazurile de prăbuşire a unor clădiri sunt frecvente în Nigeria, cea mai populată ţară din Africa, din cauza nerespectării reglementărilor în materie de construcţie şi a calităţii proaste a materialelor folosite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62146511
Peste 100 de lideri mondiali promit să elimine defrişările până în 2030

Mai mult de 100 de lideri mondiali au ajuns, în prima zi a COP26, la un acord privind eliminarea defrişărilor până în 2030, iar marţi Statele Unite vor anunţa noi reglementări privind emisiile de metan din exploatările de petrol şi gaze.

62222198
Populația din China a fost îndemnată de Guvern să își facă rezerve de hrană

Guvernul de la Beijing a făcut apel la populaţie să facă rezerve de hrană, într-un moment în care China încearcă să combată reapariţia unor focare sporadice de COVID-19 care perturbă comunicările.

62222124
Pădurea Amazoniană ar putea dispărea în câteva generații. Avertismentul experților

Pădurea Amazoniană, plămânul vital al Planetei, care absoarbe cantităţi enorme de dioxid de carbon, ar putea să dispară în câteva generaţii.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.