Cel mai mare manager de active din lume: Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus capăt globalizării din ultimele decenii

62249958
Getty

Larry Fink, CEO şi preşedinte al celui mai mare fond de administrare de active din lume, BlackRock, a declarat joi că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat ordinea mondială care exista de la sfârşitul Războiului Rece, potrivit CNBC.

”Invazia rusă în Ucraina a pus capăt globalizării pe care am experimentat-o ​​în ultimele trei decenii”, a spus Fink în scrisoarea sa din 2022 adresată acţionarilor.

”A lăsat multe comunităţi şi oameni să se simtă izolaţi şi să privească în interior. Cred că acest lucru a exacerbat polarizarea şi comportamentul extremist pe care îl vedem în societatea de astăzi”, a subliniat Fink.

Scrisoarea lui Fink a venit la o lună de la invadarea Ucrainei de către Rusia, forţele Moscovei bombardând oraşe din întreaga ţară şi ucigând civili care nu pot scăpa, potrivit News.ro.

SUA şi aliaţii săi au impus Rusiei sancţiuni fără precedent şi au oferit asistenţă militară Ucrainei.

Fink, al cărui fond gestionează peste 10.000 de miliarde de dolari, a declarat că naţiunile şi guvernele s-au unit şi au lansat ”un război economic” împotriva Rusiei.

El a spus că BlackRock a luat, de asemenea, măsuri pentru a suspenda achiziţionarea oricăror titluri de valoare ruseşti din portofoliile sale active sau indexate.

”În ultimele săptămâni, am vorbit cu nenumărate părţi interesate, inclusiv cu clienţii şi angajaţii noştri, care caută să înţeleagă ce s-ar putea face pentru a preveni dislocarea capitalului în Rusia”, a spus Fink.

La începutul anilor 1990, când lumea a ieşit din Războiul Rece, Rusia a fost binevenită în sistemul financiar global şi a primit acces la pieţele globale de capital, a scris Fink.

Expansiunea globalizării a accelerat comerţul internaţional, a crescut pieţele globale de capital şi a crescut creşterea economică, a spus el.

A fost chiar atunci, în urmă cu 34 de ani, când a fost fondat BlackRock, iar compania a beneficiat enorm de pe urma globalizării şi creşterii pieţelor de capital, ceea ce a alimentat nevoia de gestionare a activelor bazată pe tehnologie, a spus Fink.

”Îmi păstrez încrederea pe termen lung în beneficiile globalizării şi în puterea pieţelor globale de capital. Accesul la capitalul global permite companiilor să finanţeze creşterea, ţărilor să sporească dezvoltarea economică şi mai multor oameni să experimenteze bunăstarea financiară”, a spus Fink.

CEO-ul a spus că BlackRock se angajează să monitorizeze impacturile directe şi indirecte ale crizei şi îşi propune să înţeleagă cum să navigheze în acest nou mediu de investiţii.

”Banii pe care îi gestionăm aparţin clienţilor noştri. Şi, pentru a îi servi, lucrăm pentru a înţelege modul în care schimbările din întreaga lume le vor afecta rezultatele investiţiilor”, a spus Fink.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62249948
Cum ar reacționa SUA dacă Rusia ar folosi arme chimice. Joe Biden a răspuns la summitul NATO

„Alianţa NATO nu a fost niciodată mai unită, contrar aşteptărilor președintelui Putin", a spus Joe Biden la summitul NATO.

62245349
Lukaşenko avertizează că o misiune internaţională de menţinere a păcii în Ucraina ar putea declanşa al Treilea Război Mondial

Preşedintele belarus Alexander Lukaşenko avertizează, joi, că propunerea Poloniei de trimitere a unei misiuni internaţionale de menţinere a păcii în Ucraina ar putea declanşa al treilea Război Mondial, informează AP.

62249942
Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 25 martie. Zelenski: Dacă Rusia știa ce o așteaptă, i-ar fi fost frică să mai vină

"Rusia a devenit un stat totalitar. Dacă Putin va zdrobi Ucraina, va avansa spre Helsinki, Varşovia, Bucureşti, poate chiar Berlin". Este avertismentul lansat, joi, de premierul Poloniei.  

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.