Cea mai bătrână pisică din lume are aproape 27 de ani. ”Este atât de afectuoasă și jucăușă” VIDEO

×
Publicitate

Flossie, în vârstă de aproape 27 de ani – care este echivalentul felin al vârstei de 120 de ani umani, conform Guinness World Records – a fost încoronată cea mai bătrână pisică vie din lume, relatează CNN.  

Pisica a primit, joi, recunoaşterea oficială din partea Guinness World Records, la vârsta record de 26 de ani şi 329 de zile, potrivit unui comunicat de presă. Deşi i-a slăbit vederea şi este surdă, se pare că este sănătoasă, potrivit News.

 

”Ştiam de la început că Flossie este o pisică specială, dar nu mi-am imaginat că îmi voi împărţi casa cu un deţinător al recordului mondial”, a spus proprietarul Vicki Green, care a adoptat-o ​​după ce animalul de companie în vârstă a fost predat în august unei organizaţii de caritate pentru pisici, Cats Protection, în luna august.

„Este atât de afectuoasă şi jucăuşă, mai ales dulce când îţi aminteşti câţi ani are”, a adăugat ea.

Flossie s-a aflat în mai multe case de când a trăit ca pisică fără stăpân în apropierea spitalului Merseyside din Liverpool, nord-vestul Angliei, în primele câteva luni de viaţă, în 1995.

Cea mai bătrână pisică ce a trăiat vreodată a murit la 38 de ani 

A fost adoptată de un abgajat al spitalului, alături de care a locuit 10 ani înainte de a muri proprietarul. Flossie a fost luată de sora defunctului ei proprietar. După 14 ani, al doilea proprietar a murit. Ea a fost apoi cu fiul celui de-al doilea proprietar timp de trei ani, înainte de a fi încredinţată voluntarilor de la Cats Protection.

Atunci a început să se răspândească vestea despre vârsta ei incredibilă şi a început călătoria pentru a-şi confirma recordul.

”Am fost uluiţi când am văzut că documentele veterinare ale lui Flossie au arătat că are 27 de ani”, a declarat Naomi Rosling, coordonatorul sucursalei organizaţiei de caritate.

Acum, proprietarii de pisici preferă să adopte o pisică mult mai tânără, animalele în vârstă îşi trăiesc adesea ultimele zile în adăposturi.

„Întotdeauna mi-am dorit să ofer pisicilor mai în vârstă o viaţă confortabilă”, a spus Green, care speră că povestea lui Flossie va încuraja potenţialii proprietari de pisici să ofere un refugiu pentru animalele mai în vârstă.

Cea mai bătrână pisică care a trăit vreodată, Crème Puff, a ajuns la vârsta de 38 de ani şi trei zile. A murit pe 6 august 2005.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62305664
Inundații de proporții în Arabia Saudită. Mașinile au rămas blocate în mijlocul apelor

O ploaie torențială a provocat inundații de proporții joi după-amiază, în orașul saudit Gedda.  

62305673
Zece morți și nouă răniți într-un incendiu izbunit într-o clădire rezidențială din nord-vestul Chinei | VIDEO

Zece persoane au murit şi nouă au fost rănite într-un incendiu care a izbucnit într-o clădire rezidenţială din provincia Xinjiang, nord-vestul Chinei, a informat, vineri, agenţia oficială de presă Xinhua, citată de AFP.

62305661
Ministrul de Externe britanic, în vizită la Kiev. A prezentat un pachet de sprijin

Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a călătorit joi la Kiev pentru a promite sprijinul Regatului Unit atât timp cât este nevoie pentru a învinge Rusia, conform The Guardian.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.