Ce spune Rusia despre un atac al SUA asupra Coreei de Nord

×
Publicitate

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a estimat că Statele Unite nu vor lansa un atac împotriva Coreei de Nord, întrucât știu cu certitudine că aceasta din urmă dispune de arme nucleare, informează agențiile AFP și EFE.

'Americanii nu vor recurge la lovituri împotriva Coreei (de Nord), pentru că nu doar suspectează, ci au certitudinea că aceasta dispune de bombe nucleare', a spus Lavrov într-un interviu difuzat duminică de postul rus de televiziune NTV. 'Eu nu încerc să apăr Coreea de Nord, eu doar spun că toată lumea este de acord cu această analiză', și-a explicat el afirmația, conform agerpres.ro

În opinia sa, actuala criză din peninsula coreeană poate fi rezolvată printr-o abordare mai suplă, nu cu amenințări, ci prin 'mângâieri, sugestii și persuasiune'.

Iar dacă Washingtonul nu va recurge la o asemenea abordare mai conciliantă, 'atunci ne-am putea confrunta cu o catastrofă foarte imprevizibilă și vor suferi zeci, dacă nu chiar sute de mii de cetățeni inocenți din Coreea de Sud, dar și din Coreea de Nord, evident, precum și din Japonia. Și Rusia și China vor suferi de asemenea', a continuat șeful diplomației ruse.

El a cerut vineri la ONU 'răcirea capetelor înfierbântate' și privilegierea în această criză a unei 'abordări raționale și nu emoționale — nu ca într-o curte a școlii unde copii se bat fără ca cineva să-i poată opri'.

După ce Donald Trump a spus că, la nevoie, SUA nu vor 'avea altă opțiune decât să distrugă total Coreea de Nord', între el și liderul de la Phenian, Kim Jong Un, a urmat un schimb de declarații cu jigniri reciproce, Coreea de Nord amenințând și cu un viitor test cu bombă H în Oceanul Pacific.

Ministrul nord-coreean de externe, Ri Yong Ho, a declarat de la tribuna ONU că arsenalul nuclear este pentru țara sa un 'element de descurajare' în fața unei posibile 'invazii militare' americane și că acest arsenal va fi folosit doar ca 'ultimă opțiune' și niciodată împotriva țărilor care nu participă la acțiunile militare ale Washingtonului.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61907486
Trump se ceartă cu sportivii de top din SUA. ”Dă-l pe acel fiu de căţea afară”

Donald Trump este criticat de vedete ale sportului după ce a decis să retragă invitaţia la Casa Albă a campioanei din NBA, Golden State Warriors, şi a afirmat că jucătorii din NFL care protestează în timpul intonării imnului ar trebui să fie daţi afară.

61911457
Atac în Kabul asupra unui convoi NATO. Sunt cel puţin 5 răniţi

Atac cu maşină-capcană în capitala Afganistanului.

61906632
Alegeri parţiale pentru Senatul Franţei, la care candidează şi o tânără romă din România

Preşedintele Macron se pregăteşte de primul mare test electoral, odată cu schimbarea a jumătate din membrii Senatului. Printre candidaţii la un loc în Senat, românca de etnie romă Anina Ciuciu, care absolvit Dreptul la Sorbona.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.