Ce spun soldații ruși care au fost luați prizonieri de ucraineni în Kursk: ”N-am putut să opresc tancul cu o pușcă!”

×
Publicitate

„Armata Kievului își întărește pozițiile în regiunea Kursk, dar frontul din Ucraina rămâne prioritatea”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.  

Anunțul vine după ce forțele Moscovei au mai cucerit un sat ucrainean, aflat în apropierea unui oraș-cheie din regiunea Donețk.

Pe de altă parte, aviația ucraineană a distrus un pod strategic din Rusia, în regiunea Kursk. Atacul pune într-o situație critică 700 de soldați din tabăra inamică.

Imagini postate pe Telegram surprind momentul în care aviația ucraineană distruge podul peste râul Seim, în regiunea Kursk. Partea rusă a confirmat pierderea, iar agenția de știri TASS scrie că atacul va îngreuna evacuarea populației din districtul Glușovski.

Este o reușită importantă pentru ucraineni, mai ales că podul era folosit pentru aprovizionarea trupelor rusești din Kursk. Iar analiștii sunt de părere că atacul face parte din pregătirea unei ofensive terestre a Kievului în districtul Glușovski.

În plus, ucrainenii ar fi încercuit trupe inamice în localitatea rusă Korenevo. O coloană cu întăriri trimisă de Moscova a fost bombardată.

Oleksandr Sîrski, comandantul armatei ucrainene: „Trupele grupului de atac (care acționează în Kursk) continuă lupta și au avansat în anumite sectoare între 1 și 3 kilometri.”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Și cu ‘fondul de schimb’ cum stăm?”

Oleksandr Syrskyi, comandantul armatei ucrainene: „Continuăm să-l alimentăm. Ducem lupte în zona satului Malaia Loknia și sperăm să luăm mulți prizonieri.”

Forțele Kievului ar fi luat în jur de două mii de prizonieri. S-au predat plutoane întregi și chiar o companie formată din cel puțin 100 de recruți de 18-19 ani.

soldat rus

Michael Clarke, analist: „Când au dat piept cu unitatea 88 a armatei ucrainene, soldații ruși au fugit. Însă, în timp ce făceau asta, s-au trezit față în față cu trupele cecene, care au început să tragă spre ei. Cecenii formează o unitate de blocaj. Rolul lor e să oprească fuga de pe câmpul de luptă. Prin urmare, acești soldați au făcut cale întoarsă și s-au predat inamicului.”

Jurnaliștii ucraineni au vorbit cu câțiva dintre militarii Moscovei luați prizonieri în timpul ofensivei din Kursk. Aceștia s-au plâns că au așteptat în zadar întăririle promise de superiori.

Soldat rus luat prizonier: „Am semnat un contract cu armata pe 23 iulie. Ne-au trimis într-o zonă de debarcare și ne-au pus să supraveghem o șosea. Ne-au zis că vor veni întăriri, dar n-a venit nimeni. N-am putut să opresc tancul cu o pușcă.”

soldat rus

Cu toate acestea, Moscova nu a dislocat trupe din regiunea Donețk pentru a opri avansul ucrainenilor în Kursk.

Din contră, forțele Rusiei continuă să cucerească teritorii. Rușii au înaintat în direcția localității Pokrovsk - un important nod logistic - de unde populația este acum evacuată. Dar și înspre Kramatorsk - altă localitate-cheie.

În acest context, unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin a acuzat NATO și mai ales Statele Unite de implicare directă în asaltul transfrontalier al Ucrainei.

„Incursiunea Ucrainei a fost planificată cu participarea NATO și a serviciilor speciale occidentale, fiind determinată de conștientizarea de către Kiev a colapsului său iminent. Fără participarea și susținerea directă a Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe teritoriul Rusiei", a declarat Nikolai Patrușev.

Atât oficialii de la Casa Albă, cât și cei de la Pentagon au oferit răspunsuri evazive.

Sabrina Singh, Pentagon: „În general, Pentagonul ține legătura cu ucrainenii, ca să le putem înțelege obiectivele.”

John Kirby: „Nu sunt în măsură să vorbesc despre intențiile ucrainenilor și nu am să comentez despre capacitatea lor de a-și atinge obiectivele, oricare ar fi acestea.”

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Kamala Harris promite că va construi 3 milioane de case și va interzice ”scumpirile” dacă va ajunge președinte al SUA

Vicepreşedintele american şi candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, Kamala Harris, a prezentat, vineri, liniile generale ale programului său economic.

VIDEO. Bătaie ca în filme în Parlamentul Turciei. Violențele generalizate au durat aproape o jumătate de oră

Iuți la mânie, parlamentarii turci au trecut de la atacuri verbale la pumni... în doar câteva secunde. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Un român a murit într-un teribil accident, în Italia: ”Era un om cunoscut, care ii ajuta și pe alții”

Un român în vârstă de 40 de ani a pierit într-un teribil accident, în Italia. Mașina pe care o conducea a cazut de pe un pod, potrivit presei din Peninsulă.

Recomandări
Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.