Ironii între Regele Charles și Macron. ”Paddington” și ”Asterix” s-au unit să protejeze ordinea mondială: ”Suntem de neoprit”

×
Publicitate

Președintele Emmanuel Macron a fost marți seară invitatul de onoare al unui banchet regal la Palatul Windsor. Evenimentul găzduit de Familia Regală a inclus pe lista de invitați celebrități precum Elton John sau Mick Jagger.

În prima zi a vizitei de stat în Regatul Unit, liderul Franței a subliniat importanța alianței franco-britanice și a declarat că, deși a părăsit Uniunea Europeană, Marea Britanie rămâne în continuare atașată de Europa. Cu această ocazie, Macron a dat din nou asigurări că europenii nu vor abandona niciodată Ucraina.

Invitații au intrat în impozanta sală de bal de la palatul Windsor pe acordurile imnului britanic. La masa de 150 de persoane, președintele Franței a fost așezat între Regele Charles și Prințesa Kate, față în față cu soția lui și cu prințul William.

Discursuri ironice ale celor doi lideri de stat

În discursurile lor, monarhul britanic și președintele francez au vorbit despre valorile comune franco-britanice și au glumit pe seama diferențelor.

Regele Charles al III-lea: ”Fără îndoială, neînfricatul gal, însuși Asterix, dar fără dubiu și alți compatrioți ai lui, au încercat în zadar să ne înțeleagă obiceiul de a bea o cană de ceai cu un strop de lapte la ora 5 după-amiaza fix. La fel cum nouă ni se pare imposibil să coacem o baghetă la fel de bine ca brutarii francezi.

Emmanuel Macron, președintele Franței: Când Paddington călătorește în Franța și Asterix ajunge în Marea Britanie, când bunul simț și decența depășesc mândria și prejudecata, suntem de neoprit. Când ne reunim în jurul aceleiași mese, totul e posibil”.

Anterior, președintele Franței s-a adresat în engleză camerelor reunite ale Parlamentului Britanic. Macron a promis că va rezolva o problemă spinoasă: traversările ilegale ale Canalului Mânecii de către imigranți ilegali. Și a evocat un „destin comun” însemnat, în ciuda deciziei Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană, în 2020.

Emmanuel Macron, președintele Franței: ”Marea Britanie și Franța trebuie să arate încă o dată lumii că alianța lor poate face diferența. În mod clar, trebuie să colaborăm pentru a apăra un multilateralism eficient și să protejăm ordinea internațională pe care am creat-o după al Doilea Război Mondial”.

Vizită istorică la palatul Windsor

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și prima doamnă, Brigitte Macron, au fost primiți marți cu cele mai înalte onoruri în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie.

Danica Kirka, The Associated Press: ”Vorbim de ocazii încărcate de pompă care permit acțiunea influenței exercitate de Monarhia Britanică. Ceremonialul implică Garda de Onoare cu caschetele emblematice din blană, procesiuni în caleașca regală și toasturi regale - elemente pentru care Marea Britanie e cunoscută în toată lumea”.

Macron este primul președinte francez care face o vizită de stat în Marea Britanie, în ultimii 17 ani. Și primul lider din Uniunea Europeană care primește această onoare, după Brexit.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62558696
Incident grav pe aeroportul Bergamo de lângă Milano. Un bărbat a murit după ce a fost aspirat în motorul unui avion

Incident grav pe aeroportul Bergamo de lângă Milano! Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

62558693
Imagini revoltătoare în SUA. Poliția a intervenit pentru a salva 2 copii, închiși de tatăl lor în mașină la 40 de grade

Imagini care provoacă indignare au fost publicate de poliția dintr-un orășel situat în statul american Georgia.

62558679
Chanel a marcat 110 ani de creații haute couture. Casa de modă a creat un spațiu de prezentare ca pe vremea lui Coco Chanel

Chanel a marcat 110 ani de creații haute couture cu o defilare impresionantă la săptămâna modei de la Paris.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.