Ce face cu economiile un patron italian de 80 de ani: "Nu vreau să mor cu banii în bancă”

62020058

Italianul Vinicio Bulla, care trăiește în mica localitate Caltrano, o așezare cu 2.500 de locuitori, a avut succes în afaceri, dar nu are moștenitori.

Ajuns la o vârsta venerabilă, Vinicio a spus că nu vrea ”să moară cu banii în bancă”. Și a decis să împartă mica avere pe care o are la bancă oamenilor care au lucrat pentru el, la fabrica pe care a înființat-o, relatează Il Gazzettino.

Totuși, Vinicio nu își va împărți banii chiar cu toți angajații, ci doar cu cei care contribuie la creșterea natalității. Astfel, a prevăzut prime pentru angajații care vor avea copii, chiar și după moartea lui, dar și alocații speciale pentru cei mici mai mulți ani la rând.

Gestul lui Vinicio Bulla nu i-a surprins totuși pe localnici, pentru că aceștia sunt obișnuiți cu bunătatea bărbatului. Astfel, ori de câte ori au existat probleme de ordin financiar sau perioade de recesiune, Vinicio a strâns cureaua doar pentru el și nu a concediat pe nimeni.

În plus, a făcut orice i-a stat în putere pentru a le securiza locurile de muncă și a refuzat să vândă compania fondurilor străine care ar fi putut să facă dispobibilizări.

Acum, Vinicio a anunțat că toți banii lui din bancă vor ajunge la angajații care vor deveni părinți. Astfel, la nașterea unui copil, părinții vor primi câte 3.000 de euro. Apoi, copiii vor primi anual câte 6.000 de euro, până la finalizarea grădiniței.

Aceste finanțări vor fi acordate până când vor fi cheltuiți toți banii din bancă.

Autoritățile din regiune, cu care Vinicio întocmit documente pentru ca totul să devină legal, sunt impresionate de gestul bătrânului, care ajută mai mult decât pare la prima vedere comunitatea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62020042
Cine este liderul Juan Guaido, văzut drept un "salvator picat din cer" pentru Venezuela
Până în urmă cu o lună era complet necunoscut, acum, Juan Guaido este văzut drept un "salvator picat din cer" pentru Venezuela.
62020040
Simbol al "rezistenței". Un băiat a adormit în timpul discursului lui Donald Trump
Imaginic cu tânărul Joshua Trump care doarme liniştit în timpul discursului despre ”starea Uniunii” al preşedintelui american au provocat un val de reacţii pe Internet, relatează AFP, conform News.ro.
62020032
Un autobuz electric autonom 5G este testat într-un oraş din China. VIDEO
Un autobuz autonom asistat de reţea mobilă 5G este testat în oraşul chinez Chongqing, a anunţat un fabricant de autovehicule din sud-vestul ţării şi autorităţile locale, citate joi de agenţia Xinhua, conform Agerpres.