Ce cred analiștii despre vizita președintelui Chinei în Rusia. Xi Jinping ”nu va intra serios cu Putin în cârdășie”

×
Publicitate

Președintele Chinei a ajuns, luni, la Moscova, pentru discuții cu Vladimir Putin. Vizita lui Xi Jinping în Rusia este menită să "promoveze pacea", au declarat oficialii de la Beijing, fără a da mai multe detalii. 

Între timp, pe front, forțele ucrainene par să fi început o contraofensivă la Bahmut, orașul din estul țării unde, de cateva săptămâni, se dau lupte grele.

Președintele Chinei, în Rusia. Ce spun analiștii despre această vizită

Vladimir Putin se așteaptă ca președintele chinez Xi Jinping să-i spună că fac echipă bună în lupta împotriva Occidentului, spun analiștii politici.

De altfel, Putin vorbeste despre pe omologul său ca despre un foarte bun prieten.

Joseph Torigian, profesor asistent și expert în politica chineză: ”China încearcă să realizeze mai multe lucruri diferite prin acestă vizită, dar va fi greu de obținut un echilibru. Vor să arate lumii în curs de dezvoltare că pot juca un rol constructiv.”

Dmitri Oreșkin, profesor la Free University în Riga: ”China va sprijini Rusia, dar într-un mod prin care să nu enerveze Statele Unite, adică acest sprijin va fi în mare măsură simbolic - să vorbească, să propună un plan de pace, să lege o prietenie, ceva de genul. China nu va intra serios cu Putin în cârdășie pentru că riscul ca Putin să piardă este prea mare, iar China nu vrea să aibă de-a face cu învinși. Prin urmare, nu vor exista îmbrățișări prea apropiate. Vor fi îmbrățișări de fațadă și negocieri destul de dure în culise.”

Așa zisul ”plan de pace” al Chinei pentru Ucraina

Beijingul a publicat, luna trecută, un așa-numit plan de pace, un document în 12 puncte, dar care conține doar declarații generale și nu oferă nicio soluție concretă pentru încheierea războiului.

Natalia Butirska, analist la East Asian: ”China nu face distincția clară între cine este agresorul și cine este victima. Iar când o țară se implică în activitățile de menținere a păcii sau cel puțin încearcă să ajute părțile, fără a distinge acest lucru, de fapt afectează ideea de obiectivitate”.

Anul trecut, cu câteva puțin timp înainte de începerea invaziei, Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat un acord de parteneriat "fără limite" - se arăta în document.

China s-a declarat ulterior neutră față de conflictul din Ucraina, cu toate acestea, nu a ezitat să critice sancțiunile occidentale impuse Moscovei. Și nu pare să fie de acord nici cu decizia Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare pe numele lui Putin.

Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: ”Curtea Penală Internațională ar trebui să mențină o poziție obiectivă și imparțială, să respecte imunitatea jurisdicțională de care se bucură șeful statului în conformitate cu dreptul internațional, să-și exercite competențele cu prudență, să interpreteze și să aplice dreptul internațional cu bună-credință și să evite politizarea și standardele duble.”

Război în Ucraina. Rușii au fost surprinși de un contraatac 

Pe front, armata ucraineană a reușit un contraatac la sud-vest de Bahmut și a îndepărtat forțele Moscovei de o importantă autostradă din zonă - punct esențial pentru aprovizionarea trupelor.

Potrivit bloggerilor militari ruși, contraofensiva armatei ucrainene în zonă este iminentă.

Străzile și bulevardele Bahmutului au fost transformate într-un câmp de luptă. Iar bombardamentele nu se opresc nicio clipă.

Așa că evacuările au fost sistate, iar puținii oameni care au refuzat să plece, se ascund pe unde pot.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62317987
Cinci femei date dispărute au fost găsite moarte incinerate. Este unul dintre cele mai grave episoade din Mexic

Cinci femei au fost găsite moarte incinerate în centrul Mexicului, au anunţat vineri autorităţile, confirmând unul dintre cele mai grave episoade ale violenţei de gen de care suferă ţară, notează AFP.

62332725
Kremlin: Mandatul CPI împotriva lui Putin arată „ostilitatea clară” faţă de Rusia

Decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin este un semn al 'ostilităţii clare' ce există împotriva Rusiei şi a lui Putin personal, a indicat luni Kremlinul.

62290296
Oficialii ruși au fost îndemnați să își „arunce” iPhone-urile din motive de securitate

Oficialilor ruși li s-a interzis să folosească iPhone-uri din motive de securitate, a informat presa rusă, informează Sky News.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.