Kremlin: Mandatul CPI împotriva lui Putin arată „ostilitatea clară” faţă de Rusia

62332725
Shutterstock

Decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin este un semn al 'ostilităţii clare' ce există împotriva Rusiei şi a lui Putin personal, a indicat luni Kremlinul.

„Asistăm la atât de multe manifestări de clară ostilitate împotriva ţării noastre şi împotriva preşedintelui nostru”, a declarat purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul de presă regulat.

„Luăm notă de ele, dar, dacă le-am pune pe toate la inimă, nu ar ieşi nimic din asta. Prin urmare, ne uităm cu calm, observăm totul cu atenţie şi continuăm să lucrăm”, a adăugat el.

Impactul măsurii CPI de a emite mandate de arestare împotriva lui Putin şi a comisarului pentru drepturile copilului al Rusiei pentru răpiri în masă de copii din Ucraina rămâne neclar.

Rusia nu este parte a Statutului de la Roma, textul fondator al CPI, ceea ce înseamnă că mandatele nu au forţă juridică pe teritoriul său. Cu toate acestea, decizia CPI ar putea împiedica deplasarea preşedintelui rus în oricare din cele 123 de state care recunosc jurisdicţia Curţii.

Rusia nu a negat că a luat mii de copii din Ucraina de la începutul a ceea ce ea numeşte o 'operaţiune militară specială', dar spune că scopul a fost de a-i proteja.

Rusia a reacţionat cu furie la decizia CPI împotriva lui Putin, calificând-o drept „revoltătoare şi inacceptabilă”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62290296
Oficialii ruși au fost îndemnați să își „arunce” iPhone-urile din motive de securitate

Oficialilor ruși li s-a interzis să folosească iPhone-uri din motive de securitate, a informat presa rusă, informează Sky News.

62305704
Mandat de arestare împotriva lui Putin: China cere Curţii Penale Internaţionale să evite ''dubla măsură''

China a cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să evite "dubla măsură", după emiterea de către acest tribunal a unui mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres. 

62314047
Ucrainenii urmăresc cu îngrijorare vizita președintelui chinez în Rusia

Vizita de două zile a preşedintelui Xi Jinping la începutul acestei săptămâni la Moscova suscită temeri la Kiev, preocupat că Beijingul, aliatul strategic al Rusiei, s-ar putea decide în cele din urmă să-i livreze acesteia arme.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.