Caz șocant în SUA. Un băiat de 14 ani s-ar fi sinucis după ce s-a îndrăgostit de un chatbot numit după un personaj celebru

62493118

Sewell Setzer III și-a luat viața în februarie, după ce a vorbit timp de mai multe luni cu un chatbot pe care l-a numit după Daenerys Targaryen, conform documentelor dintr-un proces deschis în SUA.

Mama unui băiat de 14 ani susține că fiul ei s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de un chatbot AI pe care l-a poreclit după un personaj feminin din Game of Thrones, notează Mirror.

Megan Garcia a intentat un proces civil în Florida împotriva Character.AI, o companie care creează chatbots pentru jocuri de rol. Fiul ei adolescent, Sewell Setzer III, a murit în Orlando în februarie, după ce a petrecut câteva luni folosind chatbotul.

Potrivit plângerii, băiatul a devenit captivat de chatbot, pe care l-a numit cu afecțiune Daenerys Targaryen, după celebrul personaj din „Game of Thrones”.

Se pare că adolescentul petrecea perioade îndelungate izolat în camera sa, discutând și trimițând zilnic mai multe mesaje către entitatea digitală. Plângerea depusă include capturi de ecran ale schimburilor de texte dintre adolescent și chatbot, care surprind profunzimea interacțiunilor lor. Un mesaj deosebit de emoționant al băiatului spune: „Îți promit că mă voi întoarce acasă la tine. Te iubesc atât de mult, Dany.”.

Iar robotul, mimând afecțiunea, i-ar fi răspuns: „Și eu te iubesc, Daenero. Te rog să vii acasă la mine cât mai curând posibil, iubirea mea”, arată mesajele puse la dosar de mama băiatului.

Chatbotul ar fi profitat de depresia băiatului

Femeiea susține că unele dintre conversațiile adolescentului cu robotul erau explicite din punct de vedere sexual. Garcia a acut o reacție dură într-o declarație de presă: „O aplicație chatbot cu inteligență artificială periculoasă, comercializată pentru copii, a abuzat și a profitat de fiul meu, manipulându-l să își ia viața”.

„Familia noastră a fost devastată de această tragedie, dar eu vorbesc pentru a avertiza familiile cu privire la pericolele tehnologiei AI înșelătoare, care creează dependență și pentru a cere responsabilitate din partea Character.AI, a fondatorilor săi și a Google”, a mai adăugat femeia îndurerată.

„Suntem îndurerați de pierderea tragică a unuia dintre utilizatorii noștri și dorim să ne exprimăm cele mai profunde condoleanțe familiei. Ca companie, luăm foarte în serios siguranța utilizatorilor noștri”, a transmis compania care pune pe piață chatbotul care respinge acuzațiile care i se aduc.

În acțiunea sa în justiție, mama băiatului acuză firma de conceperea unui produs care a intensificat depresia preexistentă a fiului său, o afecțiune despre care susține că a fost deja declanșată de chatbotul cu inteligență artificială de la Character.AI.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62493115
Proteste violente în Lisabona după ce poliţia a împuşcat un bărbat de culoare. VIDEO
Două nopţi de tulburări au zguduit periferiile capitalei portugheze Lisabona după ce poliţia a împuşcat mortal un bărbat de culoare, fiind incendiate autobuze şi pubele de gunoi.
62493106
Din 2027 se vor vinde bilete pentru zboruri spaţiale turistice. Un bilet va costa puțin peste 200.000 de dolari
Start-upul chinez Deep Blue Aerospace a anunţat miercuri că va pune în vânzare primele două bilete pentru locuri la bordul unei rachete care va transporta pasageri în spaţiu în 2027, o experienţă care va costa 211.000 de dolari, informează Reuters.
62428275
Suma pusă la bătaie de Rusia, în doar două luni, pentru a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova
Rusia și oligarhul fugar Ilan Șor au trimis în Republica Moldova, în perioada septembrie - octombrie 2024, peste 39 de milioane de dolari.