Când va fi externat Papa Francisc din spitalul din Roma. A fost diagnosticat cu bronșită

62330800
Shutterstock

Papa Francisc urmează să părăsească sâmbătă spitalul Gemelli din Roma, după ce va afla rezultatele celor mai recente analize medicale ale sale, a anunţat Vaticanul într-un comunicat publicat vineri, informează Reuters, citat de Agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani şi care suferă din cauza mai multor afecţiuni, a fost internat la spitalul Gemelli din Roma în urmă cu două zile după ce a acuzat anumite dificultăţi respiratorii.

Papa Francisc a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, a precizat joi biroul de presă de la Vatican.

„Sanctitatea Sa este aşteptată să revină la Santa Maria mâine (sâmbătă - n.red.), după ce rezultatele ultimelor sale analize din această dimineaţă vor fi cunoscute", se afirmă în comunicatul publicat vineri de Vatican.

Santa Maria este reşedinţa de lângă Bazilica Sf. Petru în care locuieşte suveranul pontif.

Evidenţiind starea de sănătate îmbunătăţită a papei, Vaticanul a spus că liderul spiritual al Bisericii Catolice a mâncat pizza joi seară alături de medici, infirmiere, asistenţii şi personalul lui de securitate.

Vineri dimineaţă, decanul colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, a declarat pentru agenţia italiană de ştiri Adnkronos că papa ar putea să participe la celebrările organizate în Săptămâna Paştelui, care va debuta duminică.

Acea săptămână include un program încărcat de ritualuri şi ceremonii, care pot fi epuizante din punct de vedere fizic, inclusiv procesiunea nocturnă din Vinerea Mare, care trece pe lângă Colosseumul din Roma.

Cardinalul Re a mai spus că au fost făcute anumite aranjamente pentru ca papa Francisc să fie ajutat de un cardinal în timpul fiecăreia dintre acele ceremonii religioase.

Tot vineri, Vaticanul a anunţat că papa Francisc este aşteptat să ia parte la slujba din Duminica Floriilor, ce va fi organizată în Piaţa Sf. Petru pe 2 aprilie, informează Reuters. 

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62336036
O insulă privată cu pistă de aterizare pentru elicopter și piscină cu apă sărată este scoasă la vânzare la prețul unei case
O insulă privată cu o pistă de aterizare pentru elicopter și o piscină cu apă sărată la comandă este scoasă la vânzare la prețul unei case într-o zonă bună din București.
61951765
CNN: Donald Trump va fi inculpat cu peste 30 de capete de acuzare, legate de fraude în afaceri
Fostul preşedinte Donald Trump se confruntă cu peste 30 de capete de acuzare legate de fraude în afaceri, potrivit actului de acuzare al unui mare juriu din Manhattan, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu acest dosar, potrivit News.ro.  
62332230
Cutremur produs în urmă cu puțin timp la granița dintre Turcia și Siria. Magnitudinea raportată
Un cutremur s-a produs, vineri, la granița dintre Turcia și Siria.