Cancelarul Olaf Scholz: Germania susţine România să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen

62336724
Agerpres

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a afirmat, marţi la Berlin, că ţara sa susţine România pentru a deveni în acest an membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Acesta a adăugat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile tehnice pentru aderare.

„Germania susţine România pentru ca ţara dumneavoastră să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. România a întreprins deja eforturi majore pentru aderarea la spaţiul Schengen şi aceste eforturi trebuie apreciate. Noi ne implicăm cu toată forţa pentru aceasta”, a explicat Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă susţinută marţi împreună cu premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia vizitei de lucru a şefului Executivului în Germania.

El a explicat că va relua discuţiile privind această aderare la Schengen, iar preşedinţia Consiliului UE deţinută de Spania şi-a propus „să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze”.

„Aşa cum spunea deja domnul prim-ministru, Germania susţine aderarea României pe deplin şi vom relua această poziţie clar şi în viitor şi în ceea ce priveşte condiţiile de îndeplinit de către România şi Bulgaria. Discutăm cu prietenii şi colegii noştri sceptici din Europa, nu doar în cadrul discuţiilor oficiale, ci şi în discuţii semi-oficiale. Este adevărat că preşedinţia Spaniei şi-a propus să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze. Nu aş vrea să speculez, însă din punctul meu de vedere şi al viitorului cred că este corect ca România să adere la spaţiul Schengen. Noi toţi, şi reiterez acest lucru, ne dorim ca România să devină membru al spaţiului Schengen. Ţine şi de conceptul echităţii şi al dreptăţii. România şi-a îndeplinit condiţiile tehnice, iar toate rapoartele vorbesc acest limbaj – că România şi-a îndeplinit condiţiile şi obligativităţile tehnice”, a completat Scholz, potrivit News.ro.

Oficialul german a mai precizat că a discutat cu prim-ministrul României despre Summitul NATO de la Vilnius, de săptămâna viitoare, cât şi despre politica de securitate a Flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62362842
Noi detalii în cazul dispariției sportivei Andreea Rabciuc. Anchetatorii italieni cred că au găsit scheletul româncei
Mai multe rămășite umane, și un colier, descoperite pe un șantier din Roma, dau speranțe anchetatorilor italieni, care investigează de peste un an, dispariția unei campioane la tir, din România.
60617003
Dispută diplomatică Ucraina - Georgia, din cauza situaţiei lui Saakaşvili. Decizia Kievului care i-a înfuriat pe georgieni
Georgia a calificat marţi drept "jignitoare" decizia Ucrainei de a-l trimite pe ambasadorul georgian în ţara sa pentru "consultări".
62362869
Volodimir Zelenski: SUA au de decis astăzi dacă Ucraina va fi invitată în NATO
NATO extinde cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg. Alianța preferă să păstreze un lider experimentat în timp ce războiul face ravagii în Europa, în loc să caute un consens dificil asupra unui succesor.