Calvarul bărbatului al cărui organism produce singur alcool. Se îmbată brusc, fără să bea niciodată

×
Publicitate

Un bărbat din Florida poate ajunge ușor în stare de ebrietate deși nu bea alcool. Până să realizeze care este problema, a trecut însă printr-un calvar.  

Și-a pierdut slujba de profesor și era să ajungă la închisoare pentru că a condus în mod repetat sub influența alcoolului.

Dar, adevărul neașteptat a ieșit la iveală: tocmai corpul său este cel care produce alcool.

Înainte de a se urca în mașină, Mark își testează întotdeauna alcoolemia, chiar dacă nu a gustat înainte licoarea lui Bachus. Și asta pentru că, nu de puține ori, starea sa, percepută de cei din jur drept "bizară", i-a adus numeroase acuzații de conducere sub influența alcoolului.

Mark Mongiardo, pacientul "alcoolic": "Dacă trebuie să merg la muncă, iar soția mea Gina e și ea la serviciu, atunci va trebui să îmi anunț șeful că nu vin".

Afecțiunea de care suferă a avut un impact negativ și asupra căsniciei, la un moment dat.

Gina Mongiardo, soția lui Mark: "Când venea de la muncă, se băga la somn. Simțeam că ceva nu e în regulă și că îmi ascunde ceva. Ajunsesem în punctul în care aveam impresia că sunt căsătorită cu un străin".

Până nu de mult, Mark era profesor de sport. Îi plăcea să lucreze cu copiii, dar au început să apară nemulțumiri din partea colegilor. 

Mark Mongiardo: "Mi s-a spus: "trebuie să fii mai atent. E al doilea an în care predai. Nu știu ce faci în afara orelor, dar nu trebuie să îți afecteze meseria".

În cele din urmă, Mark și-a pierdut locul de muncă și multă vreme nu a fost conștient că are o problemă.

S-a descoperit că bărbatul suferă de o boală extrem de rară, care face ca propriul intestin să producă alcool

Mark Mongiardo: "Unii oameni m-au întrebat dacă am avut anumite simptome. Cred că le-am avut, dar m-am gândit că e mai bine să le ascund”.

Mark a realizat ce i se întâmplă abia când soția lui a găsit un indiciu pe internet. Apoi, un medic i-a oferit o explicație pentru comportamentul său. Bărbatul suferă de o boală extrem de rară, care face ca propriul intestin să producă alcool, mai ales după ce a mâncat alimente bogate în carbohidrați.

Dr.Christoph Specht, medic: ”Orice persoană care suferă sindromul Eigenbrauer are o floră intestinală care nu funcționează cum trebuie. Există anumite ciuperci și bacterii care declanșează un proces de fermentare.

Asta înseamnă că alimentele bogate în carbohidrați nu sunt descompuse în molecule individuale de zahăr, ci sunt fermentate și transformate de către organism în alcool, iar acest alcool intră în sânge și arată ca și cum persoana ar fi consumat băuturi alcoolice".

Potrivit cercetătorilor, cauzele care stau la baza acestei boli sunt legate de utilizarea prelungită a antibioticelor, de o nutriție precară sau de o dietă bogată în carbohidrați, precum și de afecțiuni preexistente, cum ar fi diabetul și variațiile genetice care determină o activitate necorespunzătoare a enzimelor hepatice.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62338436
Patru morţi şi mai mulţi răniţi după o avalanşă în Alpii francezi. Printre victime se numără și doi ghizi montani

Patru oameni și-au pierdut viața duminică și alți doi sunt dați dispăruți, după o avalanșă în Alpii francezi.

 

62338293
Cutremur de 6 grade în Papua Noua Guinee. Seismul a fost urmat de o replică

Un cutremur cu magnitudinea de 6 pe scara Richter a avut loc, luni dimineață, în Papua Noua Guinee, la 224 de kilometri sud vest de capitala Kavieng.  

62338399
Ce este ”Clubul Patrioților Furioși”. Susțin războiul, dar îl atacă pe Putin și vor să evite o lovitură de stat

O mișcare rusă nou înființată, intitulată ”Clubul Patrioților Furioși”, anunță că vrea să salveze Rusia de o lovitură de stat și susține războiul din Ucraina, deși îl critică dur pe Vladimir Putin.

 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.