Boala necunoscută care îngrijorează Europa. A provocat deja zeci de morți. Unde este „focarul”

62504183
Shutterstock

Uniunea Europeană "urmăreşte îndeaproape" boala încă necunoscută care afectează sud-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), a dat asigurări luni o reprezentantă a Comisiei Europene, subliniind că niciun caz similar nu a fost raportat în Europa.  

"Evident, urmărim îndeaproape situaţia. (...) Încercăm să strângem informaţii", în colaborare cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), o agenţie a UE, a declarat purtătoarea de cuvânt Eva Hrncirova, în faţa presei la Bruxelles.

"Experţi ai ECDC sunt mobilizaţi. Cooperăm, de asemenea, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Natura acestei boli nu este deocamdată cunoscută. Se manifestă într-o provincie destul de îndepărtată, în sud-vestul" RDC, "şi asta complică puţin situaţia", a subliniat ea.

"Singurul lucru pe care îl pot spune, şi este foarte important, este că niciun caz al acestei boli necunoscute nu a fost semnalat în Europa", a insistat Hrncirova.

Alertă maximă în Congo

Republica Democratică Congo (RDC) este în "alertă maximă" după detectarea unei boli misterioase care a provocat deja zeci de decese în puţin peste o lună, potrivit ultimelor estimări, a declarat joi ministrul Sănătăţii.

Fenomenul, descris de autorităţile sanitare drept "un eveniment de sănătate publică necunoscut", este deocamdată localizat în zona Panzi, la aproximativ 700 de kilometri de Kinshasa. Primele cazuri au fost detectate la sfârşitul lunii octombrie.

În această zonă izolată Panzi, greu accesibilă şi unde infrastructurile sanitare sunt aproape inexistente, populaţia trăieşte în condiţii de precaritate generalizată, suferind din cauza lipsei de acces la apă potabilă şi medicamente.

Conform primelor date disponibile, boala misterioasă afectează în mod special copiii, 40% dintre cazuri fiind înregistrate la copii sub cinci ani. Simptomele sunt similare cu cele ale unei gripe - febră, tuse şi dureri de cap.

RDC a fost deja lovită puternic în ultimele luni de virusul mpox, cu peste 1.000 de decese. Una dintre cele mai sărace ţări de pe planetă, RDC a înregistrat recent o uşoară scădere a numărului de cazuri ale acestei boli, cunoscută anterior sub numele de "variola maimuţei".

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62504179
Anunțul Austriei după căderea regimului lui Assad. Decizia luată de Karl Nehammer după 13 ani de război civil în Siria

Guvernul interimar al Austriei a anunţat luni că a ordonat oprirea procesării cererilor de azil ale sirienilor după ce rebelii au cucerit Damascul şi preşedintele Bashar al-Assad a fugit în Rusia după 13 ani de război civil, relatează Reuters.

62499848
Prioritatea lui Zelenski înainte ca Trump să ocupe Casa Albă. Cum vrea să se încheie războiul cu Rusia

Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare pe cale diplomatică a războiului cu Rusia şi a evocat ideea desfăşurării de trupe străine în ţara sa până când Kievul s-ar putea alătura alianţei militare NATO.

62504157
Siria, bombardată chiar și după fuga lui Assad din țară. Ce a distrus Israelul cu prioritate

Israelul a efectuat în ultimele zile atacuri pentru a distruge ”arme chimice” în Siria, pentru ca să nu ajungă pe mâna rebelilor islamişti radicali care l-au înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, anunţă luni ministrul israelian de Externe Gideon Saar.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.