Blocul prăbușit la Istanbul. Bilanțul morților a crescut la 21

×
Publicitate

Bilanțul morților din Istanbul, unde o clădire cu 8 etaje s-a prăbușit, urcat la 21. Alte 14 persoane au fost rănite, potrivit ministrului de Interne Suleyman Soylu.

 

Clădirea rezidenţială, situată în cartierul Kartal din partea asiatică a oraşului, s-a prăbuşit miercuri. Nu a fost imediat clară cauza prăbuşirii clădirii, potrivit Demiroren, citat de Agerpres.

„În jur de 35 de persoane se aflau în clădire potrivit informaţiilor pe care le-am primit. Douăzeci şi unu de cadavre au fost scoase din moloz, inclusiv o persoană de origine central-asiatică", a declarat Soylu sâmbătă noapte.

turcia, bloc, prabusit, istanbul,

Patruzeci de apartamente erau înregistrate acolo, dar ultimele trei etaje ale clădirii au fost construite ilegal, a precizat guvernatorul oraşului, Ali Yerlikaya. Un atelier de textile funcţiona de asemenea fără licenţă la intrare.

Şapte clădiri din apropiere au fost evacuate joi din motive de securitate, în timp ce procurorii din Istanbul efectuau o investigaţie asupra cauzelor incidentului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62020607
Lupte crâncene pentru anihilarea ISIS în Siria: "Bătălia e feroce". VIDEO
Lupte crâncene au loc între forțele Coaliției și ultimii teroriști ISIS în "bătălia finală" ce a fost lansată, sâmbătă, pentru distrugerea grupării teroriste în Siria.
62020604
Turcia condamnă China pentru tratamentul împotriva minorităților: „Sursă mare de rușine”
Șeful diplomației turce a cerut Chinei să închidă ceea ce a numit drept „tabere de concentrare” pentru uiguri, minoritate etnică musulmană într-o provincie din nord-estul țării.
62020398
Cum se simt românii răniți în accidentul feroviar de lângă Barcelona
Doi români au avut ghinionul să se afle în trenurile care s-au ciocnit vineri seară lângă Barcelona.