Biden pune piciorul în prag: „Nu-i putem lăsa pe teroriștii precum Hamas, nici pe tiranii precum Putin să câștige!”

×
Publicitate

Pentru că situația este fragilă în multe zone ale lumii, Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o alertă de precauţie în atenția americanilor aflați în străinătate.

Există riscul ca aceștia să devină ținte ale extremiștilor. În paralel, într-un discurs ținut națiunii, Joe Biden a argumentat convingător că pentru securitatea Statelor Unite este vital ca Israelul și Ucraina să câștige războaiele în care sunt implicate.

Și pentru asta a cerut Congresului să finanțeze cu zeci de miliarde de dolari cele două țări. Iar, la invitația Egiptului, lideri arabi și occidentali se vor întâlni sâmbătă, la Cairo, la un summit pentru pace, care nu trezește. însă, mari speranțe.

Joe Biden, președintele SUA: „Bună seara, dragi americani. Traversăm un moment de cotitură în istorie, unul dintre acele momente în care avem de luat decizii hotărâtoare pentru deceniile următoare”.

Biden: „America este un far pentru lume chiar și astăzi!”

Joe Biden a apărut în Biroul Oval, într-un plan relativ strâns, pentru a sublinia gravitatea şi urgenţa momentului. Preşedinţii americani aleg rar acest spaţiu din aripa de vest a Casei Albe pentru că este mic, de doar 75 de metri pătraţi, şi mai degrabî incomod. Pentru discursul de azi-noapte, a trebuit mutat mobilierul ca să intre camerele de luat vederi, prompter-ul şi echipa preşedintelui.

Joe Biden: „America este un far pentru lume chiar și astăzi! Încă este! Prietena mea Madeleine Albright formula această idee spunând că suntem 'o națiune indispensabilă'. Astăzi, pe întreg Globul trăiesc oameni care își pun speranțele în noi, care cred într-o viață mai bună datorită nouă, care își doresc cu disperare să nu uităm de ei și care ne așteaptă”.

În consecință, președintele Biden a anunțat că va trimite o solicitare urgentă de finanțare Congresului, de aproape 100 de miliarde de dolari pentru anul următor. Sunt bani pentru Ucraina, Israel, Taiwan, ajutoare umanitare și gestionarea frontierei americane de sud.

Joe Biden: „Trebuie să ne asigurăm că Israelul are tot ce-i trebuie ca să-și protejeze poporul, astăzi și întotdeauna. Pachetul de asistență pe care îl trimit în Congres reprezintă un angajament fără precedent față de securitatea Israelului”.

În același timp, liderul american a subliniat din nou riscurile unor decizii luate la furie de guvernul de la Ierusalim.

Joe Biden: „Când am fost (miercuri) în Israel, am spus că, atunci când am trecut prin Iadul atentatelor din 11 septembrie, și noi, americanii, am fost cuprinși de furie. Și, în timp, ce am căutat să ne facem dreptate, am comis greșeli. De aceea, am atras atenția guvernului israelian să nu se lase orbit de furie”.

De asemenea, Biden a pledat o dată în plus în favoarea unui stat palestinian care să co-existe în pace alături de Israel.

Joe Biden: „Nu putem renunta la aspirația către pace, nu putem abandona soluția a două state. Israelul și palestinienii merită în egală masură să trăiască în siguranță, demnitate și pace. Hamas nu reprezintă poporul palestinian. Hamas îi folosește pe civillii palestinieni drept scuturi umane. Asta în timp ce (Vladimir) Putin neagă dreptul ucrainenilor de a avea o țăra a lor, pretinzand că Uniunea Sovietică a creat artificial Ucraina”.

Alertă de precauţie la nivel mondial pentru americani

Legând apărarea Israelului de cea a Ucrainei, Biden speră că va reuşi să convingă Congresul să aprobe o asistenţă militară suplimentară pentru Kiev. Dacă unii dintre republicani ezită în ceea ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei, ei sunt primii care cer sprijin masiv pentru Israel și o poziţie mai hotărâtă în problema imigraţiei.

Joe Biden: „Știu că avem dezacorduri, dar trebuie să le depășim. Nu putem permite unor partizanate meschine și disputelor politice să stea în calea responsabilităților noastre de națiune măreață. Nu-i putem lăsa pe teroriștii precum Hamas, nici pe tiranii precum Vladimir Putin să câștige! Refuz să îngădui așa ceva! Dacă suntem uniți, nimic nu este mai presus de puterile noastre!”.

Însă, până una alta, Departamentul de Stat al SUA a emis o rară alertă de precauţie la nivel mondial, în atenția americanilor aflați în străinătate, fie ca turiști, fie pentru afaceri ori alte interese profesionale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62395740
Israelul a prezentat trei faze ale războiului. Primul lucru pe care îl va face în Fâșia Gaza după anihilarea grupării Hamas

Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a prezentat Comisiei pentru afaceri externe şi apărare a Knessetului, parlamentul israelian, planurile şi obiectivele de război ale Israelului în Fâşia Gaza, relatează The Times of Israel şi Reuters.

62395723
Proteste masive pro-Hamas în Orientul Mijlociu. Manifestanții cer să fie trimişi kamikaze la Tel Aviv | VIDEO

Zeci de mii de egipteni au ieşit vineri în stradă pentru a-şi arăta sprijinul pentru palestinienii din Gaza, câteva mii dintre ei fiind prezenţi în celebra piaţă Tahrir din Cairo, potrivit AFP.

62394519
„Permiteți-mi să fiu clar”. Biden a explicat de ce trebuie cheltuite miliarde de dolari pentru războaie

În timpul unui discurs pe care l-a susținut, joi, în fața americanilor, președintele SUA, Joe Biden, a explicat de ce trebuie să cheltuie miliarde de dolari pentru războaie.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.