Burduja explică noua schemă de plafonare: „La energie electrică, se prelungeşte până la 1 iulie, la gaze acoperă 12 luni”

62521862

Măsurile de prelungire a plafonării prețului pentru energie și gaze au fost supuse dezbaterii publice, iar ministrul de resort Sebastian Burduja a dat detalii după apariția OUG-ului.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că Guvernul României şi-a asumat protecția socială și ajutorul oferit companiilor românești.

„Aşa cum am promis, am pus astăzi în transparenţă propunerea Ministerului Energiei privind schema de compensare-plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. În faţa instabilităţii regionale, având în vedere creşterile semnificative de preţuri la energie pe piaţa europeană, Guvernul României şi-a asumat să îi protejeze pe români şi să susţină competitivitatea companiilor româneşti”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, conform news.ro.

Potrivit acestuia, preţul la energie electrică şi la gaze rămâne în aceleaşi condiţii de până acum.

„La energie electrică, schema se prelungeşte până la 1 iulie, iar la gaze ea acoperă 12 luni, până la 1 aprilie 2026. Astfel, facilităm reumplerea depozitelor de gaz la costuri rezonabile pentru iarna următoare”, a adăugat ministrul.

Burduja a anunţat și că a propus „măsuri pentru creşterea lichidităţii pieţei prin facilitarea tranzacţiilor între producători şi furnizori şi o serie de măsuri pentru creşterea transparenţei”.

„Toate acestea au scopul de a încuraja concurenţa pe piaţă şi de reduce preţul energiei. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest act normativ complex. În aceste zile, aşteptăm propuneri de completări şi modificări, iar în cel mai scurt timp vom aduce pe masa Guvernului această ordonanţă de urgenţă. Angajamentul nostru rămâne acelaşi: să nu lăsăm pe nimeni în urmă şi să punem pe primul loc interesul cetăţenilor şi al companiilor româneşti”, a mai transmis ministrul Energiei.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62521813
Platforma de foraj „Neptun Deep” pornește în Marea Neagră: 140 de angajați și 10 sonde pentru extracția gazelor naturale

În câteva săptămâni, cea mai mare platformă de foraj din Marea Neagră va porni spre larg și va începe forajul primei sonde.

62521800
Tot mai mulți români suferă de insomnie și apelează la pastile. Lipsa somnului afectează concentrarea

Din ce în ce mai mulți români suferă de insomnie, iar pentru a putea adormi, doar anul trecut au cumpărat medicamente de peste 80 de milioane de lei.

62521818
Românii, printre cei mai sceptici europeni față de știință și tehnologie. Motivele neîncrederii

Un român din trei crede că știința și tehnologia au un impact negativ în viața noastră, iar procentul celor care nu privesc cu ochi buni progresele în acest domeniu este cel mai mare din Europa.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.