Biden a căzut de pe bicicletă, dar s-a ridicat rapid şi a dat asigurări că se simte bine

×
Publicitate

Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, a căzut de pe bicicletă sâmbătă dimineaţă, în Delaware, unde a petrecut weekendul, dar s-a ridicat rapid şi a dat asigurări că se simte bine, relatează AFP.

În timpul unei plimbări cu bicicleta la Rehoboth Beach, mic oraş de pe malul oceanului unde îşi petrece de multe ori weekendul în vila sa, preşedintele a căzut de pe bicicletă în jurul orei 09.40 dimineaţă, potrivit unui jurnalist acreditat la Casa Albă.

 

 

Joe Biden a vrut să se oprească pentru a discuta cu trecătorii şi jurnaliştii care îl aşteptau, dar a spus că a avut probleme în a-şi elibera piciorul din pedală. El a căzut lateral, în timp ce bicicleta sa era oprită, potrivit înregistrării jurnalistului.

Preşedintele a fost imediat înconjurat de membrii echipei sale de securitate, dar s-a ridicat rapid. Întrebat cum se simte, el a răspuns „sunt bine”.

Preşedintele purta pantaloni scurţi, bascheţi, o cască pentru ciclişti şi mănuşi. Nicio urmă nu era vizibilă în urma căzăturii, precum zgârieturi sau vânătăi, potrivit jurnalistului.

El a discutat cu trecătorii, apoi cu jurnaliştii, după care s-a urcat din nou pe bicicletă şi a plecat cinci minute mai târziu.

Sănătatea tuturor preşedinţilor americani este monitorizată îndeaproape, dar cea a lui Joe Biden în special, din cauza vârstei sale avansate.

În noiembrie 2020, Biden, care fusese ales dar nu era încă învestit preşedinte, şi-a fracturat piciorul când se juca cu unul dintre cei doi ciobăneşti germani ai familiei, Major.

Un an mai târziu, în noiembrie 2001, medicul său a subliniat la prezentarea raportului anual că Biden este „sănătos”, „în putere” şi „apt” să-şi îndeplinească funcţia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62266633
Miliardarul american Sergey Brin, cofondator al Google, divorţează pentru a doua oară
Sergey Brin, unul dintre fondatorii companiei Google, divorţează de cea de-a doua soţie a lui, Nicole Shanahan, după o căsnicie care a durat trei ani.
62266616
Ungaria își asigură locuitorii că nu vor fi probleme cu livrarea de gaze rusești. ”Am procedat bine”
Ungaria își asigură cetățenii că nu vor exista probleme cu livrarea de gaze rusești, în ciuda problemelor pe care le au mai multe țări europene, către care Rusia a sistat furnizarea de gaze naturale, în contextul sancțiunilor pentru războiul din Ucraina.
61938631
Escaladările Rusiei în Siria ar putea genera un conflict direct cu SUA. O bază cu soldați americani, atacată de trupele ruse
Luna aceasta, trupele Kremlinului au efectuat o serie de atacuri împotriva coaliției conduse de SUA în Siria, lucru care stârnește îngrijorare la Washington.