Bază militară a organizaţiei paramilitare Hamas din Fâşia Gaza, lovită de Israel | VIDEO

62196198
Getty

Armata israeliană a atacat, sâmbătă dimineaţa, o bază militară a organizaţiei paramilitare Hamas, din Fâşia Gaza, ca răspuns la două atacuri cu rachete din cursul nopţii.  

Armata a anunţat că avioanele sale de luptă au lovit un complex subteran care conţinea materii prime folosite la producţia de rachete.

Incidentul a avut loc la câteva ore după ce preşedintele american Joe Biden a încheiat vizita în Israel şi teritoriile palestiniene, relatează The Associated Press.

Cele două atacuri cu rachete, care au avut loc la câteva ore distanţă, au declanşat sirene de raid aerian în părţi din sudul Israelului, dar nu au provocat răni sau pagube. Armata a precizat că una dintre rachete a fost interceptată, iar celelalte au aterizat în zone deschise.

Niciun grup palestinian nu a revendicat atacurile cu rachete. Israelul învinuieşte Hamasul, gruparea militantă care a condus Fâşia Gaza timp de 15 ani.

Vizita președintelui Joe Biden

Vizita de trei zile a lui Biden în Israel şi Cisiordania a decurs fără incidente.

În Cisiordania, Biden s-a întâlnit cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, exprimându-şi sprijinul pentru independenţa palestinienilor. În cadrul vizitei, Biden a afirmat că nu există condiţii propice pentru relansarea negocierilor de pace.

Hamas a respins expresiile de simpatie ale lui Biden pentru palestinieni, numind Statele Unite „un partener în agresiunea asupra poporului nostru”.

Hamas nu recunoaşte Israelul. De la preluarea cu forţa a Fâşiei Gaza în 2007, gruparea militantă şi Israelul au purtat patru războaie mortale şi numeroase runde de violenţă transfrontalieră, scrie news.ro.

Biden a plecat din Israel în Arabia Saudită, unde a încercat să susţină o alianţă regională împotriva Iranului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62271405
Statele Unite, ajutor de 1 miliard de dolari pentru securitatea alimentară în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord

Preşedintele american Joe Biden va anunţa, sâmbătă, un ajutor de 1 miliard de dolari pentru ameliorarea securităţii alimentare în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, ameninţată după invazia rusă în Ucraina.

 

62269280
Logodnica jurnalistului asasinat de la WP, mesaj pentru Joe Biden: Sângele următoarei victime este pe mâinile voastre

Logodnica lui Jamal Khashogii, jurnalist asasinat în 2018, critică întâlnirea dintre președintele american și Mohammad bin Salman în Arabia Saudită. Aceasta afirmă că Joe Biden „are pe mâini sângele” următoarei victime a prinţului moştenitor.    

62272481
Opt ani de la prăbușirea avionului Malaysia Airlines deasupra Ucrainei. În ce stadiu se află dosarul internațional

Se împlinesc opt ani de la una dintre cele mai mari tragedii aeriene din Europa, prăbușirea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.